– Ce face? Vocea Femeii se auzi cu o gravitate nepământeană. – Visează. S-a tăiat și își pune întrebări. Îi răspunse Bărbatul fără să-și ia nici măcar o milisecundă ochii de la… Scena majestică se desfășura parcă independent de cei doi interlocutori. Undeva mult sub ei, amfiteatrul plutea într-o ploaie de stele. O sferă translucidă dezvăluia o femeie dormind. Părea suspendată în aer. Arcuită cu grație, ca și cum varfurile degetelor de la picioare îi susțineau greutatea pe marginea lumii, …
Categorie: Povesti
Stela… aud o șoaptă îndepartată în colțul drept al minții. Tresar o clipă și ascult. Mă ascult. Stela… Nu, nu e Bebe Stela, pisica mea cea mică. E Stela lui Jaquiron. Este acea ipostază sofisticată care poartă în suflet răni adânci din războaie demult uitate. De ce o aud tocmai acum? Nu mi-e dor de ea și nici nu mă supără ceva mai mult ca în alte dăți. Stela… ce cauți în mintea mea, imagine din oglindă? Apari neinvitată, după …
Azi am simțit nevoia să port un inel cu chihlimbar pe care nu l-am mai purtat demult. Este un inel simplu, de argint, un un oval plin de viață, vesel și suculent. În general îl purtam pe inelarul drept, cu un inel mai mic pe post de opritor. Acum mi-a rămas tare mare și și-a luat locul de drept pe arătătorul mâinii stângi. Este un inel pe care l-am primit cadou acum niște ani buni de la o doamnă fină …
Să fie de la răceală sau de la o comedie romantică, dar m-a pocnit o întrebare oarecum retorică: ce înseamnă să ai fluturi în stomac? Imaginația și-a întors privirea în interior, căutând o amintire, o senzație pe care să o identifice cu fluturii șturlubatici, semn de supremă îndrăgosteală, poate ușor adolescentină. Searching… Eroare. Past tense. Tot ce a găsit ”Googleul” influențat de paracetamol a fost o amintire care nu îmi aparține. O amintire frumoasă despre o nuntă cu fluturi, cu …
Căutam un pretex să scriu. L-am găsit într-o discuție pe tema definirii sentimentelor și a bărbaților cerebrali. De la ”voi femeile mereu interpretați că e vorba de sentimente” am ajuns să țin un dialog imaginar cu oglinda mea: – Vreau să scriu. – Despre romantism? (e cumva sarcastic?) – Păi din ce unghi ca să fie intersant? Că asa, romantism bla bla bla… – Din ăla pe care-l vrei tu. – Dă-mi un șut de inspirație! – N-ai nevoie de …
Legile care guvernează Pământul nu sunt întotdeauna cele care conduc Universul. Nu vreau să deschid ochii. Nu încă. Nu vreau în lumea reală. Cu durere și trudă. Prefer să rămân în lumea din creierul meu, o lume boemă cu poeți, autori, compozitori și tot soiul de muzicieni, pictori, gravori, bijutieri. Numai artiști! Aleg să fiu considerat un ciudat. Un maniac egocentrist pe care nu-l mai interesează altceva decât distracția. Stimați domni și gentile doamne, pot spune că am atins vârsta …
Parfumul! Undeva între amintiri și “Memories” al lui Bon Jovi își dădu seama. Întotdeauna fusese fascinată de parfumul lui. Nu-l recunoștea. Nici nu-i păsa ce este până la urmă. Conta că era al lui. Uitase cum era să-i simtă parfumul. De fapt era impropriu spus că uitase. Pur și simplu ascunsese amintirea undeva într-un colț al minții. Într-o cutie. Cu un capac bine pus… Nu avea curaj să se uite prea des în cutie. Momentul în care fiecare o luase …
Stăteam, într-o zi, aplecat peste pervazul ferestrei. Cu mintea aiurea încercam să privesc azaleele părculeţului din intersecţie. Degeaba… Tot ce reuşeam era să-mi amintesc că amurgeşte, iar eu am o tonă de lucru (vedeţi dumneavoastră, să fii scriitor este greu: te scoli dimineaţa devreme şi miezul zilei te prinde la ultima cafea. Apoi prânzul te îmbie la odihnă, iar cina, la un pahar cu prietenii. Şi-n tot acest răstimp, pagina te aşteaptă răbdătoare pe masă. Metaforic vorbind… Scriitorul de azi …
Se juca absentă cu paharul… În fundal, Jane Monheit cânta “More than you know”. O voce ca a tinerei Ella Fitzgerald… Auzi vag textul repetat al reporteriței. Jane cânta, iar ea se sprijinea neglijentă de bar. Rochia elegantă nu părea deranjată de atitudinea indiferentă. Un colț atârna galeș, trăgând ochiade spre vârful pantofului. Își sprijinise bărbia de palmă, ignorând cu desăvârșire machiajul. Zâmbea undeva în lumea ei. Cine spusese că femeile nu folosesc “the nothing box”? Cutiuță magică a privitului …
Undeva, cândva, pe o planetă oarecare o creatură cu șase mii de membre își târa existența și așa destul de precară. Parcurgea încet ceea ce mintea sa definea drept drumul de acces spre locurile de stază. Se instala încet, încet lipsa de radiații pe care creatura le percepea. La un moment dat un lucru ciudat a fost simțit de organele sale senzoriale… dar peste câteva secunde bizarul semnal dispăru, creatura putându-și continua în liniște drumul. – Unu, doi, trei, patru, …
