Respir profund


E întuneric. Unul binefăcător. Regenerator. Îmi simt degetele de la mâna stângă cum se flexează ușor. Parcă acum m-am trezit din somn. E ca și cum m-am trezit. Sau poate că am prins viață? Încă nu deschid ochii. Mai stau și mă bucur de tăcerea completă. Mă lăfăi cu senzualitate deplină în beznă și în senzațiile pe care le simt în fiecare bucățică din corp.

Respir profund și zâmbesc în întuneric. Sunt doar eu cu mine. Mă simt. Literalmente în simt fiecare celulă care construiește fiecare os, fiecare țesut din haina mea de carne. Îmi simt vasele de sânge, rotunjimea fiecărui mușchi. Este o senzație stranie. Mă simt ca un călareț care încalecă un cal pe care îl vede pentru prima dată.

Mă simt bine. Sunt fericită. Mă bucur de tot timpul de care am nevoie ca să-mi verific fiecare componentă fizică. Știu, sună ciudat, dar într-un fel mă simt ca într-un film SF: o entitate care își verifică noul vehicul de transport.

Respir profund. Plămânii mi se inundă cu aerul atât de necesar oamenilor. Îmi simt pulsul. Îmi aud bătăile inimii. Nu mai îmi dau seama ce înseamnă sus sau jos. Sunt întinsă pe spate sau pe burtă? Îmi întind scurt și energic membrele. Zvâcnesc o secundă. Da, sigur sunt vie. Mă simt atât de întreagă. Atât de plină. Nu lipsește nici o bucățică din mine.

Respir profund. Îmi simt părul atât de lung și de mătăsos. Defapt părul meu este mult mai scut, însă viața care-mi pulsează în toată ființa îmi alterează percepția. Într-un fel mă văd de sus. Atât de mult cât pot să văd în întuneric cu ochii închiși! Mă văd ca un contur alb colorat cu negru. Mă văd zâmbind. Sunt atât de liniștită. Mă uit la mine, în timp ce degetele mâinii drepte îmi tremură un pic în timp ce îmi iau curaj să-mi ating pieptul. Exact între sâni. Trasez cu degetul arătator o linie subțire, ca la operațiile pe cord deshis. Ce senzație nouă, oarecum nefamiliară! Inima mea este la locul ei, întreagă, fără nici o rană. Fără nici un regret.

Respir profund. Am suferit cât pentru zece vieți. De ce m-aș teme de a 11a? Sunt întreagă. Sunt vindecată. Sunt vie. Sunt completă. Sunt fericită. Știu ce am de făcut. Acum știu să trăiesc. Mă întind iar. Acum leneșă ca o pisică. Iubesc pisicile. Ele au știut mereu cum să trăiască bine, împăcate cu ele însele. Mă întind din fiecare încheietură. Îmi simt aripile cum se întind și ele. Sunt mari și albe. Sunt aripile lui Ny. Zâmbesc și îi mulțumesc pentru că m-a învățat ce înseamă inocența și idealurile.

Respir profund. Îmi simt părul blond, scurt, răvășit și degetele de la picioare înfundate în nispiul rece de pe plaja din răsărit. Îi mulțumesc Tashei că m-a învățat să iubesc.

Respir profund. Mă văd elegantă și roșcată. În biroul meu uriaș cu ferestre franceze, cu urechea lipită de telefonul mobil. Îi mulțumesc Stelei că m-a învățat să accept pierederea și să supraviețuiesc rănilor. Uneori ni le ascundem nu sub pansamente, ci sub taioare croite sofisticat și o atitudine tăioasă.

Respir profund. Văd zecile de ipostaze și personajele pe care le-am trăit în fiecare etapă a vieților mele. Mi-am văzut trupul sfârtecat, golit de sens, inima peticită cu plasturi peste tot. Am făcut baie în toate lacrimile pe care le-am vărsat vreodată și mi-am șters fața cu prosopul momentelor vesele și al îmbrățisărilor sincere.

Respir profund. Anulez toate aceste fantome. Respir profund. Sunt eu. Ușoară și vie. Corpul meu este perfect. Nici o rană, nici o linie, nici o durere. Inima mea bate ritmic și plin. Bate atât de sigură pe ea încât începe să se facă lumină în întuneric. Încă nu deschid ochii. Văd locuri pe care le cunosc atât de bine. Locuri care mă cheamă de când mă știu. O altă casă, una a sufletului, pe care corpul o vizitează periodic. Sunt fericită.

Respir profund soarele de pe stradă. Îmi iubesc ochelarii și blana. Mă simt ca în Diavolul se îmbracă de la Prada. Trăiesc fiecare secundă. Nu rispesc nimic. Desenez realitatea și este atât de frumoasă!

Respir profund. Mă întind și mă răsucesc pe o parte. Zâmbesc din nou, cu bucurie blândă. Știu eu de ce. Mă simt protejată. Mă simt în singuranță. Nici o îndoială nu mușcă din sufletul meu.

Respir profund. Mă mai lăfăi încă o clipă în întunericul divin. Respir profund și deschid ochii. Creez. S-a făcut lumină!