Mai deunăzi citeam o analiză concisă, din seria ”adevărul gol goluț, ăla greu de înghițit dacă ești laș/ă”, despre modificările comportamentale la bărbați și femei. Mi-a plăcut nu numai pentru că este scrisă de un prieten, ci pentru că este condensată într-un limbaj savuros de direct și nu cade în derizoriul conceptului de politic corect.
Am citit de câteva ori bucata și am baleiat între idei de toate felurile. Lectura m-a provocat la un exercițiu de observație a interacțiunilor din jurul meu, dar și la introspecție. Nu mi-am schimbat opinia și susțin punctele de vedere ale prietenului meu. Partea amuzantă este filtrarea analizei prin perspectiva și experiența feminină. Oricât de mult am semăna din anumite puncte de vedere, biologic suntem diferiți și măcar acest lucru a dus la variațiuni de răspuns în condiții similare de mediu.
Uite așa se face că mi-am amintit frânturi de dialoguri cu diferite persoane. La momentul lor unele m-au durut, m-au amuzat sau mi-au ridicat semne de întrebare (de la un simplu cum? până la care e secretul?).
Mulți bărbați au uitat să fie bărbați, așa cum femeile au uitat sau n-au încotro și se masculinizează. Nu pun in discuție feminismul. Subiectul este mult prea amplu și mult prea serios. Mai degrabă pun pe masă tema bărbăției și a feminității.
Într-o lume în care, mai în glumă, mai în serios, suntem martori la metamorfoza bărbaților într-o direcție jalnic femeiască (există un termen vulgar pentru asta, dar nu-mi vine să-l tastez în eter), nici cu doamnele nu este mai ușor. O fi de la oarecarea egalitate de șanse sau de la accesul nestingherit la mâncare, dar domnii s-au înmuiat considerabil și așteaptă. Ce? Habar n-am. Poate potopul și apocalipsa.
Exemplu concret: acum câteva luni am fost cu niște prieteni la o pretrecere care se pretindea bal mascat, fancy și alte basme de adormit copiii. Bun, deci bal mascat, adică te ascunzi după un accesoriu care – în teorie – îți conferă anonimatul și confortul psihologic să te manifești într-un mod mai aproape de dorințele tale autentice. Greșit! De ce? Nimic mai simplu. Vreo două ceasuri (cât ne-au ținut nervii să observăm mediul înconjurător) ne-am uitat cum mese întregi de bărbați, oriunde între 25 și 50 de ani, se sticleau după femei, dar… nu făceau nici un gest în direcția lor. Ei se uitau la ele, ele se uitau la ei. Și punct. Acțiune zero. Într-un mediu propice agațamentelor PAUZĂ. Nimic. Nici măcar în spatele măștilor, bărbații nu își aminteau că natura lor este de vânători. Pur și simplu așteptau ca ele să faca primul pas. De ce? Atât de lene să îți fie încât și cuceritul romantic sau sexual să fie tot obligația femeilor?!? Dramatic, nici măcar tragi-comic. Jale pe vale și cam atât.
Femeile, complet în asentiment cu ele, în situația mai sus descrisă nici eu n-aș face nici un gest. Dar… avem niște variațiuni tocmai bune de analizat. Auto-poziționarea subvalorică, adică să mă așez ca într-un display de vitrină, să zicem la bar, și să aștept ca o marfă pasivă, de galantar, să se uite cineva la mine. Cea mai atragătoare femeie este cea care nu cerșește validarea nimănui, este suficient de sigură pe sine să-și vadă de viața și activitățile ei și să considere o plăcere/bucurie interacțiunea cu reprezentanții sexului opus. Bărbații, vânători sau nu, simt disperarea unei femei. Fix cum noi o intuim pe a lor. Cum aleg să răspundă este altă poveste, însă n-ar if rău ca femeile să se relaxeze un pic și să nu-și mai facă drame că nu s-au măritat până la X ani, nu au făcut Y copii până la Z ani, etc. Adică pur și simplu să renunțe la a da atenție presiunii sociale învechite, neconforme cu realitățile curente. Speranța de viață este alta, accesul la resurse mult mai facil, accesul la educație le permite să își construiască o carieră sau măcar să-și asigure traiul zilnic, adică nu mai există presiunea de a sta la mâna bărbatului pentru că nu există altă alternativă. Și în acest caz de ce să nu te bucuri de viață și să îți permiți să savurezi interacțiunea cu genul bărbătesc?
Aici iar dăm cu fruntea de un prag dureros. Cumva toată lumea vrea să copilărească (în cel mai prost sens al cuvântului) și nu-și mai asumă decizii. De nici un fel. Ba mai mult, au apărut termeni cu tentă cvasi-științifico-psihologică de tipul rotație. Cu alte cuvinte, fie că-s femeie sau bărbat, mă întâlnesc cu țșpe oameni, fără a lega o conexiune reală cu nici unul, pentru că așa e la modă și mai bine faci test drive decât o achiziție concretă. Nu zic să te măriți/însori cu prima persoană pe care deschizi ochii, însă cred că este mai sănătos să cauți partenerul cel mai apropiat dorințelor tale, să încerci să cunoști acea persoană și să vezi dacă tu ai nevoie de ajustări în wish list (ești fericit/ă cu o asemenea persoană? sau trăiai cu idei inoculate de alții?) sau ai ceva de învățat.
Ca orice adult am trecutul meu, însă în ruptul capului nu mă regăsesc într-un asemenea concept de rotație sau de aplicații să socializez cu reprezentanți de sex opus. Omul este, prin definiție, un animal social, așa încât lucrurile sunt mult mai simple în realitate. Această rotație oferă o scuză excelentă lipsei de angajament, lăsând cercuri deschise ambelor sexe. Cercuri deschise care nu duc nicăieri. Vorbesc în nume propriu, dar tocmai lipsa de asumare a celelilate părți, m-a dus la maturitatea de a nu mă mai poziționa ca o opțiune. Eu nu sunt o variantă. Dacă te complaci într-un cerc vicios, mă auto-exclud din ecuație deoarece merit mai mult și mai bun.
Ceea ce mă duce cu gândul la ceva spus de un actor de teatru extrem de educat și spiritual: ”nu trebuie să faci nimic. Așteaptă. E treaba bărbatului să facă ceva.” La vremea aceea nu pricepeam ce vrea să spună. Acum îi dau cea mai mare dreptate. Actul de așteptare nu era unul de pasivitatea romanelor de capă și spadă. Vorbea despre actul de refocusare pe tine, de lucru cu tine, de polișare a propriei străluciri, de echilibrare, astfel încât să lași deoparte zgomotul de fond și să-ți permiți să simți frecvența persoanei potrivite pentru tine.
Același om mi-a pus o întrebare la care, evident, atunci nu am știut atunci ce să răspund: ”Știi care este diferență dintre credință și încredere?” După aproape un an zâmbesc și îi mulțumesc în gând pentru darurile prețioase pe care mi le-a făcut într-o unică discuție.
Gândindu-mă la diferențele comportamentale la bărbați și femei, având ca reper nici măcar vremuri prea îndepărtate, aproape că mă pufnește râsul la amintirea unui dialog cu un domn. ”Vrei să concurezi sau vrei să fii fericită?” Chiar vorbeam despre pasiunea mea pentru dans și dorința de a performa din nou la nivel competițional. Eroare elementară în înțelegere interumană, deoarece dansul este pasiunea mea, iar dorința de performanță în această sferă nu înseamnă că partenerul de viață ar avea de suferit. La acel moment lipsa de încurajare m-a durut, dar acum apreciez și mai mult bărbatul care este suficient de bărbat și emoțional maturizat încât să nu se plaseze în nici un fel de competiție cu mine.
Call me romatic, dar cred că într-un cuplu competiția între parteneri nu-și are locul. Dimpotrivă, ar trebui să fie un mediu propice creșterii, dezvoltării, materializării potențialităților într-un parteneriat frumos unde își poate avea locul chiar și critica constructivă. Până la urmă ne oglindim unul în celălat și uneori un reality check este foarte sănătos.
Revenind la diferențe, Zoe fii bărbată! nu este o soluție pe termen lung. Orice persoană, indiferent de sex, are nevoie de curaj și încredere să trăiască frumos și împlinit. Dar asta este cu totul altă discuție. Aleg să vorbesc despre mărunte gesturi cotidiene, care chiar fac diferența. Nu demonstrez nimic nimănui dacă încerc să car singură un bidon de 20l și chiar îi mulțumesc bărbatului suficient de domn să-l care în locul meu. Cum nici nu am să mă simt prost pentru că-mi face plăcere să îi gătesc unui om drag mie.
Mai spuneam și altă dată. Nu vreau să fiu o femeie puternică (în sensul mult prea des utilizat în zilele noastre). Vreau să fiu femeie. Punct. Nu o mitzi-pitzi miorlăită și sclifosită, ci acea femeie care se pierde în ochii bărbatului ei, capabilă să se mai îmbujoreze la un compliment sau să se împiedice cu fluturi în stomac la o îmbrățișare. Adevărat, uneori până și eu uit de educația old school și mă grăbesc. Unde? Dumnezeu cu mila! Poate pentru că prea puțini bărbați mai știu să îți deschidă portiera la intrarea/coborârea în și din mașină sau să îți țină o ușă, un scaun, să îți lase să ții numai un lanț de chei sau un portofel. Respectul și atenția se văd în asemenea gesturi mărunte fizic, dar mărețe ca valoare.
Unde ne grăbim? Vă garantez, doamnelor, este cu totul altă senzație când aștepți liniștită să ți se deschidă portiera și te așteaptă o palmă pregătită să-ți ofere ajutorul necesar unei coborâri grațioase. Dacă vreți să extrapolați este ca o reconfirmare al lui sunt aici pentru tine, doar că spus în alt fel.
Mă uit în jur și văd din ce în ce mai rar dinamica armonioasă. Role playul își are locul lui, în dormitor. Bărbați emasculați de femei înăcrite. Femei sensibile dominate de brute, doar din dorința de a părea în rândul lumii. Băieței cu cordonul ombilical încă atașat de mamă, ascunși în spatele costumelor de firmă și a funcțiilor răsunătoare. Feministe de tipul n-am nevoie de nimeni, dure și frustrate. Ipocriți care nu își doresc o parteneră de viață, ci o menajeră pe gratis. Femei fără identitate pentru că și-au diluat-o în jocuri și para-jocuri de tipul ”îi scriu, nu îi scriu, dar ce să îi scriu ca să nu pară nu știu cum…”
Fast food, fast sex, fast forward, fast track, fast whatever… oamenii se împiedică în gadgeturi și jocuri, uitând să comunice și suferind mutații care pot să mutileze psihologic generații întregi. Oamenii uită că viața este una singură, pe atât de frumoasă și simplă pe cât ne-o facem. Într-o grabă consumeristă își pierd valorile și identitatea, ceea ce face cu atât mai prețios timpul petrecut cu cei care încă știu cine sunt, ce vor și cum să iubească asumat.
Been there, done that. Am gonit și eu ca hamsterul, dar am avut norocul să mă lovesc în bot și să sar de pe rotiță. Privesc în jurul meu la vraja mâzgoasă care a erodat normalitatea în așa hal încât am ajuns să ne minunăm când trăim pe pielea noastră această prețioasa normalitate. Cineva, acolo Sus, mă iubește! Mi-a dat contextul și puterea să mă transform. Să fiu femeia care se simte împlinită, iubită și ocrotită. Mulțumesc!
