Cum s-au aliniat astrele, dar săptămâna aceasta am tot purtat discuții filosofice despre conștiință, bine/rău, acțiune/reacțiune, implicare, curaj/lașitate, patternuri, dar și despre blândețea față de propria persoană, experimentarea diferitelor tipuri de stress, vindecare, putere, înțelepciune.
Uite așa se face că m-am pomenit cu o frumoasă trecere in revistă a ultimilor ani, cu bune și mai puțin bune, cu râsete, cu plânsete și cu revelații în prezent.
Eu v-am mai spus că 2019 este anul revelațiilor pentru mine. Evident, truisme, dar repetiția e mama învățăturii până te prinzi care e modelul și cum să îi vii de hac.
Aproape că mă speriasem că nu știu cum să vin de hac unor monștrii de sub patul mental-emoțional, însă cu ajutorul unor prieteni mai vechi sau mai noi, am oglindit variante până când am găsit ceea ce mi se potrivește.
Revelația unu: o dorință nesănătoasă de a mă conforma așa ziselor rigori sociale, program inoculat de părinții (mamă, bunică) de sex femeiesc. În loc să mă accept așa cum sunt și să mă pun pe primul loc, m-am ros pe interior până aproape am făcut plici. Tribunal și călău, eu față de mine. Ah, și să nu uităm de ipostaza martir, în care pe persoană fizică toate vinele erau ale mele, indiferent de mediul și interacțiunile înconjurătoare.
Revelația doi: programe și patternuri! Mama lor de cuvinte cu P! De la povestea cum că băieții suferă mai puțin decât fetele am făcut tot ce mi-a ieșit via program să atrag acele situații care să-mi valideze o idee care NU îmi aparține. Un exemplu strălucit, care nici prin cap nu-mi trecuse, a fost observația unei oglinzi foarte apropiate care mi-a atras atenția că fac ce fac și mă orientez către aparent-parteneri, persoane lipsite de dorința angajamentului relațional și lașe cât încap de asta caramele. #truestory!
Revelația trei: am fost (voluntar) în Iad și i-am supraviețuit. Cred că aici m-a ajutat și coincidența de nume cu distinsul Lucifer. Prea puțin știți o glumă în care mi se zice Luci de la Lucifer. Bine, super-puterile mele sunt un pic mai discrete. Nu-mi deschid nici aripile albe, nici nu-mi arăt fața de monstru ca în serialul TV, dar asta nu înseamnă că nu știu emoțiile și situațiile care le generează. Pe pielea mea. Diferența este că nu am ales să domnesc în Iad ca să salvez o Chloe masculină. Desigur, am întâlnit și eu kriptonita mea, mai degraba un detective Douche decât un soi de Chloe Decker. Tocmai de aceea am și făcut o plimbare prin Iad, în tălpile goale, cu steluțe în ochi și sânge în inimă. Ba chiar era să uit ce bine este pe Pământ și era să mă fure peisajul, însă nu pentru cineva, ci de oboseală, stress, minți luate de himere și impresii în cap. Aripile de piele chiar nu mi se potrivesc! Sunt o responsabilitate care nu îmi aparține. Iar Lucifer este mai presus de toate The Angel, indiferent de ce i se pune în cârcă. Morningstar sau Tom Ellis, jur că acest individ este cel mai sexy bărbat (excelent îmbrăcat) pe care l-am văzut până acum!
Așa că m-am scuturat elegant și am revenit la Etaj, lăsând în urmă, cu pupici și mulțumesc toate situațiile care mi-au jumulit, o vreme, penele albe. Fără călătoria în Iad poate că nu aș fi ajuns la revelațiile frumoase. Atenție, asemenea destinații exotice nu sunt pentru cei slabi de Înger. Trebuie să ai cantități enorme de sânge în instalație și un sistem de sprijin extraordinar de bine pus la punct. Aviz amatorilor de senzații tari, the Hell mobile funcționează la intervale neregulate, unele dintre ele mascate ca momente de bliss. Dacă nu ești atent și prezent, dacă te agăți în rutina de overthinking, prietene ești mâncat! Crede-mă, returul este ORIBIL! La limita de jos a vibrațiilor, la limita de jos a nervilor sistemului de sprijin și cu costuri foarte mari de recuperare. Doamne ajută că mai apare în drum câte un As din Mânecă și te resetează cu empatie și simplitate.
Fiecare avem stilul nostru, viața noastră, binele sau anti-binele nostru. Ceea ce îmi face bine mie poate pentru tine este nefast și tot așa. Încearcăm, experimentăm, dacă lucrurile o iau strâmb ne extragem din ecuație și ne vedem de treaba din dotarea personală.
Undeva pe joi seară am realizat, cu cea mai mare plăcere, că mă simt liniștită. Să ai mintea goală, fără bruiaj, fără zgomot de fond. Pur și simplu să ai senzația că ai vacanță în neuroni! După câteva zile tensionate, cu bălăceală în contexte de confuzie și lașitate, s-a apăsat un buton de pauză. Cel mai frumos cuvânt din lume: PAUZĂ. Să lași trecutul să fie trecut, fără să mai cauți explicații și să-ncerci să-ți dai pedepse gratuite. Să nu scârbești viitorul cu temeri și scenarii obositoare pe care oricum nu le poți controla. Bineînțeles, nu vorbim despre viața trăită în dorul lelii, ci despre AICI și ACUM și ABUNDENȚA de oportunități care vine peste tine dacă ești revergorat, calm, faci loc vechiului să plece și noului benefic ție să intre.
In mai puțin de jumătate de zi mi-au venit soluțiile unor stressuri chinuitoare, bașca niște bonusuri dragălașe foc. Și când zic drăgălașe nu este o metaforă. Literalmente doar mergând pe stradă, aranjată și binedispusă, mi-a picat pleașcă o oportunitate în direcția pasiunilor mele. Cât despre soluții, cer puțină energie pentru implementare, însă bucuria cunoașterii generează o stare de bine și acțiune pas cu pas. Poate asta este una dintre definițiile blândeții față de tine însuți. Să-ți acorzi timpul și spațiul necesar unor baby steps clari și scutiți de presiunea lui trebuie, se zice că, alții fac, etc. TU nu ești alții. EU sunt EU. Just BE!
