Iubind în scris… A patra oară în trei zile când iubirea îmi sare-n cale. E clar un semn! Ba nu, o sincronicitate!
Turist în Londra, cu ochii-girofar în jur, ca pentru a îngloba fiecare imagine nouă, dar cu sufletul în drum spre casă, unde parcă pentru prima oară simt că mă așteaptă cineva, vorbesc despre iubire. Sau ascult. Laitmotiv de weekend și nu numai, iubirea se arată în veșnica retorică-ntrebare: ce este ea? Și uite așa faci un tur culturalo-filosofic de la prieteni dragi care știu că all you need is love, dar la pachet cu responsabilitățile care decurg din asumarea-i completă până la diferențe majore care bat înspre ideea că de la iubire nu poți avea așteptări, pentru că fuge repede și ce rămâne-n loc?
Minune! Turistă blondă, chemată cu tâlc de puteri regale la ceas de slujbă duminicală tocmai în Westminster Abby, rămân cu bucurie mai mult de o oră sub privirea protectoare a lui Robert Peel și ochii ridicați spre El și cei 12 apostoli. Arcade, forță, piatră și mult roșu. Organizare la secundă, cu program printat, cu indicații regizorale, mai ceva ca la un spectacol, pentru un maestru de ceremonii o plăcere dublă. Forță și putere peste tot, prima femeie arhiepiscop de culoare și consilier al Reginei. Cine ar fi crezut într-așa o întâlnire?
Vine timpul predicii, la doi pași de mine, în amvon, prelatul Bell cu voce caldă și retorică impecabilă vorbește despre… iubire! Ce este iubirea? Și-a început părintele predica. Să cad pe jos dacă n-aș fi stat cuminte în strană, cu ochii mari și pupilele triplate. Și tu, părinte?! Tot despre iubire? E clar, o ”conspirație” divină îmi dă un brânci să ”joc la lotto”. Dacă nu joci la loteria iubirii, în toate sensurile posibile, degeaba! DEGEABA!
Slujba în Westminster Abby, un dar neașteptat, de prețuit pe veci, cu o bucurie pe care nu o voi pune în cuvinte. Imaginația sau poate amintiri uitate, cu regi și regine, nunți, botezuri, somn de veci, oricare cu aceeași forță și distincție.
Love is in the air sau când ești pregătit vine grămadă peste tine. În tot ce faci și tot ce simți, cu un pas un pic mai săltăreț, cu idei un pic mai strălucitoare, o stare de șampanie în suflet, o picătură de confuzie și sacul îndoileilor aruncat din spate. No (more) drama. Una sau o mie de întrebări retorice pe care le oprești și le lași în aer. Ce sentiment ciudat de vesel să nu încerci s-anticipezi ce o să se întâmple.
Să iei fiecare zi așa cum vine, doar fiind, lăsând loc surprizelor să ajungă la tine. Uneori sub forma unui buchet de flori, a unei idei trăznit de frumoase sau în plic virtual care-ți vorbește despre iubire. Jocul vieții este ca un oraș studențesc, azi să-i fie numele Cambridge. Fundații solide, straduțe întortocheate, culori, zgomote, oameni de toate felurile, veselie, grabă, prânzul luat pe trotuar cu rucsacul alături, un muzician rezonând la chitară cu mediul înconjurător.
Prin toată nebunia o oază de liniște, o cafenea retrasă, ascunsă printre magazine de rochii de mireasă și croitorii bărbătești, lângă un shop cochet de băuturi fine și trabucuri, momentul de respiro marcat de frunze verzi și umbră. Puțin mai devreme, trei domni pe la un 60+, discutau cu minți brici politici de health and safety și câtă falsitate se ascunde în multe concepte promovate politic de oameni care nu au habar cu ce se manâncă – tehnic – lucrurile.
S-a lăsat frigul, dar aici au cafea bună. Un pescăruș țipă furios. Negociază sau se ceartă cu cineva. Doar el știe. Și-n toată încrâncenarea lui, eu știu că soluția se găsește cu iubire. Mai stau puțin și revin cu gândul la sentimente de iubire. Tocmai ce am pus telefonul jos și sper că în toate rândurile vorbite când cu seriozitate, când cu glume, să se simță iubirea din spatele lor. Este vorba despre respect și apreciere, căci există oameni care îți câștigă aceste sentimente dintr-un bună ziua. Și când reciprochezi, cu gândul la binele acelui suflet, cred că poți spune că este una din milioanele de forme ale iubirii față de semeni.
Mi s-a golit ceașca de cafea. Mă uit la ea, cu urme de ruj și de licoare magică. Dar mă opresc aici. Ce-i mult strică. Nu, scrumiera nu este a mea. Eu nu (mai) fumez. Însă ma uit cu drag la ea, cu gândul spre casă. E liniște. Ia te uită! A ieșit și soarele, chiar dacă degetele mi-au înghețat pe taste. 
– Nu te aștept până atunci cu liniștea. Mă descurc eu.
Zâmbesc mânzește. Și ăsta e un fel de iubire. Mă uit în ceașcă. Un semn de întrebare întors? Deci este o afirmație. Just be.
