Fără teamă!

Înainte se zicea că lenea este un păcat. Apoi s-a trecut la mindfulness și slowing down ca să n-o dai în burnout. După care s-a ajuns la ideea că lenea este utilă pentru că te ajută să gasești rapid cele mai eficiente soluții la orice astfel încât să ai mai mult timp să o… freci la rece. Apoi a picat meteoritul! Adică a venit boleșnița voodoo, inamicul invizibil, spaima omenirii, COVID-19. Reinventarea apei calde la pachet: spălat pe mâini, reguli

Continue Reading

Respir profund

E întuneric. Unul binefăcător. Regenerator. Îmi simt degetele de la mâna stângă cum se flexează ușor. Parcă acum m-am trezit din somn. E ca și cum m-am trezit. Sau poate că am prins viață? Încă nu deschid ochii. Mai stau și mă bucur de tăcerea completă. Mă lăfăi cu senzualitate deplină în beznă și în senzațiile pe care le simt în fiecare bucățică din corp. Respir profund și zâmbesc în întuneric. Sunt doar eu cu mine. Mă simt. Literalmente în

Continue Reading

Despre putere și sensibilitate

Acum ceva vreme stăteam pe un balcon sub lumina lunii. Nu ca Julieta, ci cu un foarte bun prieten. – Vezi, pun pariu ca norii or să formeze un portativ, i-am zis ușor pansivă, ușor amuzată, privind către luna care pulsa translucidă pe cer. S-a uitat puțin chiorâș la mine, a râs amuzat și ne-am continuat poveștile. Eu puțin înfrigurată și desculță după ce călcasem într-o baltă, el obosit leșinat, adunat de pe coclauri. – Tu ești o femeie puternică.

Continue Reading

Site Footer