– Ce face?
Vocea Femeii se auzi cu o gravitate nepământeană.
– Visează. S-a tăiat și își pune întrebări.
Îi răspunse Bărbatul fără să-și ia nici măcar o milisecundă ochii de la…
Scena majestică se desfășura parcă independent de cei doi interlocutori. Undeva mult sub ei, amfiteatrul plutea într-o ploaie de stele. O sferă translucidă dezvăluia o femeie dormind. Părea suspendată în aer. Arcuită cu grație, ca și cum varfurile degetelor de la picioare îi susțineau greutatea pe marginea lumii, părul trăgându-i capul în jos. Un corp puternic, bine definit, un gât lung, elegant, brațele lăsate în jos într-un gest de abandon și descătușare. Părea suspendată în spațiu și timp. Respira lent, profund, iar dacă nu erai atent puteai să-ți imaginezi că nu respiră deloc.
– Cum s-a tăiat?
– Nu-și amintește. Dar știi ce e mai interesant?
– … Femeia îl pironi cu o căutătură rece, aproape periculoasă.
– Forma de inimă.
– Poftim?
– S-a tăiat, s-a julit într-un ambalaj și tocmai a realizat că are pe mână o rană deschisă în formă de inimă.
– Ce ai făcut?
Femeia nu lăsa loc nici unei scăpări.
Bărbatul strângea în pumni atemporali o balustradă metalică. În ciuda răcelii, materialul pulsa în palmele lui. Privea țintă femeia din sfera translucidă de parcă o singură desprindere ar fi însemnat sfârșitul lumii.
– Cum nimic?
Repetă Femeia de lângă el. Nu o auzise. Brusc a simțit-o lângă el. Încordată, atentă – la rândul ei – la femeia din sferă.
– …
Ce să îi răspundă? De când Zeus îi devăluia Herei planurile sale?
– Ai însemnat-o deja cu inima din piept. S-a luptat mult, dar a învins. Și atunci i-ai pus inima la vedere. Încă are momente când se privește în oglindă și pare că nu înțelege semnul roșu. 
– Nu am făcut nimic.
– Și totuși s-a tăiat. I-ai pus pe mână o inimă dezgolită.
Femeia din sferă tresări brusc ca și când ar fi auzit că se vorbește despre ea. Ca într-un balet acvatic și-a ridicat mâna stângă în dreptul ochilor, apoi s-a răsucit ca și cum ar fi căutat ceva.
– Învață și în somn.
Vocea Bărbatului era plină de încredere. Calmă și caldă.
– Crezi că e timpul?
Femeia se dădu un pas mai aproape de balustradă. Studia expresiile femeii din sferă. Îi vedea globii oculari mișcându-se sub pleoape ca și cum citea o carte în mare viteză. Uneori buzele i se contractau, dar părea conștientă și încerca să se relaxeze. La un moment dat și-a întins corpul până când cei doi l-au auzit trosnind. Se lupta cu propriul corp ca și cum vroia să evadeze din el.
Bărbatul făcut un gest imperceptibil și femeia din sferă se liniști. Respiră profund și toate trăsăturile i se relaxară. O lacrimă i se desprinse din ochiul drept, dar zâmbetul ei umplea sfera ca un soare.
Bărbatul și Femeia o priveau cu mândrie.
– Chiar că învață repede.
Spuse Femeia cu o voce blândă.
– Se gândește la muzică. O trăiește cu fiecare notă și fiecare respirație pe care o ia. Râde la paradoxul tăieturii în formă de inimă. Acolo unde cuvintele încetează vorbește muzica.
În tot acest timp femeia din sferă părea că prinde mai multă viață. Pielea străvezie începu să capete consistență și culoare. Cu buricele degetelor mâinii drepte își atinse ușor inima roșie de pe piept. Se întinse din nou, ca la o trezire leneșă, cu mișcări ample, rotunde, lente, ca și cum își studia fiecare mișcare. Nu se grăbea. Emana lumină și căldură. Inimile de pe pielea ei străluceau diamantat.
– Creează.
Bărbatul și Femeia se priviră zâmbind.
– Ți-am spus că învață repede.
Femeia înclină afirmativ din cap.
Cerul înstelat se lumină ca o scenă de Operă. Sfera începu să se rotească amețitor pentru ochii unui simplu muritor. Femeia din sferă se ridică în poziție verticală. Își aduse fiecare bucată din corp una deasupra celeilalte. O bază solidă care să îi susțină lucrarea. Întinse brațele în lateral ca pentru a-și calcula nemărginirea.
Femeia și Bărbatul o priveau de la înălțime și îi zâmbeau. Femeia din sferă simțea. Se scutură de tot ce i-ar fi fost incert și într-o fracțiune de secundă deschise ochii:
– Eu Sunt.
