Parafrazez cu drag un film pe care îl iubesc: Meet Joe Black. Este un film serios care tratează cu blândețe și pozitivitate tema de care nu scapă nimeni: moartea. Precum proverbul și celebra frază din film, nimic nu este mai sigur decât moartea și taxele.
N-aș putea spune că-mi amintesc exact când m-am întâlnit prima dată cu moartea, dar știu că – în timp – m-am împrietenit cu ea. Am înțeles că este ceva care ni se întâmplă tuturor – oameni, animale, plante, planete – și că nu am de ce să ma tem de ea. Întotdeauna mi-au plăcut poveștile, mitologia și așa am ajuns să citesc despre Tărâmul de Jos, Chiron, Ziua Judecății, pana lui Ma’at versus sufletul celor trecuți dincolo, Înviere, câte și mai câte.
Am experimentat moartea pe pământ prin prisma pierderii bunicilor, a animaluțelor crescute sau salvate cu mâna mea, a primei mari iubiri, a cunoscuților sau rudelor prietenilor mei, a tatălui meu. Aproape că am experimentat-o pe pielea mea, de inimă frântă, mai ales în copilărie și prima tinerețe. Mi-a luat ceva timp și înțelegere să nu mă mai tem și să fiu acolo pentru cei care făceau Marea Trecere.
Mi-a luat un mare șoc, acum 13 ani, ca să înțeleg cum vine treaba cu disperarea pierderii, cu dovada de iubire față de cel plecat prin efortul de a rămâne sănătos și întreg la cap până când vine vremea reunirii. Și eu am plâns ghemuită la podea, prin băi sau cotloane ferite. Dar Dumnezeu mi-a dat darul linștii și lecțiilor de viață, astfel încât m-am adunat și am aprofundat subiectul. Și uite așa, am ajuns eu să fac colive.
La noi în familie, bunica mea era magicianul din bucătărie. Ea facea cele mai gustoase mâncăruri, cele mai pufoase prăjituri, dar și cea mai spectuaculoasă colivă. Mă gândesc cu drag la ea și cum m-a învățat să gătesc cu ea, pe colț de masă, de când eram mai scundă decât masa din bucătarie. Cu ea am trăit aventuri spectaculoase și mi-am cultivat cartofii în ghiveci sau am mers la război împotriva boabelor de porumb care săreau la noi din tigaia neacoperită! Tot pe ea am studiat-o amestecând ca o vrăjitoare în oala de pe foc, iar a doua zi coliva dulce și plină de nucă era gata. De la ea am învățat să privesc moartea ca pe un ritual de trecere, cu pomeniri regulate, cu tradiții și cu multă iubire față de cei duși pe alte meleaguri.
Iar când ei i-a venit timpul, am sărit o generație și am preluat postul de vrăjitoare la cazan, responsabilă cu coliva și cu ritualul aferent. Atunci am început să experimentez și să aduc în rețeta creștină influențe din spiritualitatea celuilalt loc din care vin eu, misteriosul Myanmar și tradiția budistă. Coliva tradițională a început să reflecte personalitatea defunctului, să se transforme în desert, să-ți uite tristețea și să devină o celebrare a celui care a dezbăcat haina omenească și a pășit la cele veșnice. Mi-am șters lacrimile de durere și am învățat să zâmbesc din interior, cu respect, față de cel dus.
Așa am devenit mai apropiată de subiect și am decis că pot și doresc să-i ajut pe cei care nu se pricep să facă o colivă și să îndeplinească tradițiile creștine, așa încât m-am făcut colivăreasă. Am devenit un soi de Joe Black, tânără și frumoasă, cu trupul în lumea celor vii și cu mintea înspre Cer. Filosofia mea centrată pe lumină, celebrare și emoții pozitive a ajuns și prin ziare. Culmea, încă mai există online!
Dar viața ne duce unde vrea ea sau unde ne trebuie, astfel încât după o vreme am pus on hold subiectul. Mi-am văzut de altele, dar fără să încetez vreodată să mă gândesc la coliva-catering.ro. Iar anul acesta a redevenit realitate, alături de partenerele mele de suflet. Sunt conștientă că pentru mulți este șocant interesul meu în această zonă. Acelor le recomand un film foarte sensibil, Departures, care vorbește despre delicatețea cu care tratezi nu numai persoana care a plecat, ci și pe cei rămași în viață. Este o imensă traducere a sentimentelor nerostite și a puterii pe care o descoperi în tine când luminezi calea celor care se tem de moarte și îi ajuți să înțeleagă că sufletul are nevoie de această experiență pentru propria desăvârșire.
De ce sistematizarea colivelor și a ritualurilor de pomenire într-o afacere? Mai ales online? Deoarece sunt mulți oameni tineri care nu știu să facă o colivă și nu sunt nici foarte siguri despre ce datini au de îndeplinit în tradiția ortodoxă. Prima dată când am făcut eu colivă m-am rugat asupra cratiței nonstop ca să-mi iasă ce trebuie! Unde caută ei? Direct în online, ba chiar și pe Facebook! De asemenea, sunt multe persoane mature care nu mai au timpul necesar să se ocupe și preferă să comande dintr-o sursă de încredere. Iar în ziua de azi aproape totul este la un click distanță. Mai mult, sunt persoane plecate în străinătate, care nu mai au pe nimeni aici, dar vor să-și pomenească rudele. Sunt domni care se trezesc în impas, singuri, fără mame sau soții care să-i călăuzească în datini. Și ei trebuie ajutați. Până la urmă, absolut toată lumea are, macar o dată nevoie de o colivă și câteva pachete de împărțit. 
Să sistematizezi aceste servicii înseamnă mai mult decât o afacere. Înseamnă să-ți asumi o responsabilitate de ghid într-un subiect dureros. Trebuie să ai o profundă înțelegere a naturii umane ca să armonizezi nevoia de eficiență și livrarea unui produs de top cu calmul și blândețea necesare lucrului cu aparținătorii în viață, cel mai adesea profund îndurerați de pierderea suferită.
Ceea ce povesteam acum zece ani pentru mine a rămas o realitate: “Se spune că soarele şi moartea nu pot fi privite în faţă. Credinţa că sufletul unei fiinţe umane supravieţuieşte morţii este atât de generală încât există tentaţia de a spune că este universală. Trăim cu toţii într-o ţară în care biserica şi tradiţiile sunt încă păstrate în sufletul oamenilor. Secolul vitezei îşi pune amprenta şi în locurile unde ar trebui mai puţin: cinstirea celor care nu mai sunt printre noi.
Aici intervenim noi. Avem o abordare pozitivă asupra unui domeniu văzut cel mai adesea ca negru şi sinistru. Ne adaptăm mersului lumii şi recunoaştem valoarea internetului. Încercăm să fim doctori de suflete. Mergem pe mesaje pozitive, culori pozitive, totul focalizat astfel încât clientul nostru să beneficieze de cât mai multă compasiune. El trebuie să se focalizeze asupra celui care nu mai este printre noi, nu asupra pregătirilor pentru ultimul drum. Pentru modul nostru de abordare, clienţii se întorc de-a lungul şirului de pomeniri pentru defunct.”
De unde gândul de azi cu colive pe blog? Sâmbătă, 6 iunie, înainte de Duminica Rusaliilor sunt „Moșii de vară”, sărbătoare dedicată pomenirii morților. Cu această ocazie, în toate bisericile ortodoxe se vor oficia Sfinte Liturghii urmate de slujbe de pomenire a celor trecuți la cele veșnice. Ne pregătim cu colivă tradițională și pachete de împărțit să îi cinstim pe cei plecați dintre noi. Pentru noi și pentru cei care alerg să lucreze cu noi.
