Când vezi, dar nu cu ochii


În ultimele 24 de ore am fost mai vie ca niciodată. Abia acum am ales să trăiesc pentru mine. Să mă iubesc pe mine înaintea altora. Când înțelegi că tot ce ai de făcut este să-ți îndeplinești destinul și să-ți trăiești frumos viața, este mult mai ușor să-ți dai jos cătușele pe care singur ți le-ai pus și să reînveți să simți. Viața fără senzații și simțire este doar o iluzie palidă și vicleană.

În ultimele 24 de ore am ales să experimentez senzorialul. Să merg mai departe de minte și de văz, două aspecte pe care le folosim exagerat, doar din comoditate. Ne lăsăm prea puțin timp și spațiu să experimentăm viața cu toate simțurile. Vrem să trăim pe fast forward, nerealizând că ne furăm singuri căciula.

Nimic nu este la voia întâmplării. Scriam și mai devreme: când ne deschidem înspre noi înșine și trăim aici și acum, Universul ne dăruiește cele mai frumoase experiențe. Mai mult, am realizat că orice aparent neajuns este doar atât: o aparență. Ai absolut tot ce îți trebuie și ce îți dorești dacă pui întrebarea corectă: cum pot să îndeplinesc asta? Renunță voluntar la formulele negative care doar îți creează frustrare și durere.

Într-o acumulare nesănătoasă de energii toxice am ajuns la acel prag la care  detensionarea nu s-a mai lăsat mimată de câteva secunde împrumutate, ci și-a cerut drepturile cu vocale rotunjite. Așa se face că am ajuns să-mi acord evadarea necesară și să reînvâț, cu duhul blândeții, forța vindecătoare a atingerilor. Repet, nimic nu este la voia întâmplării. În momentul în care corpul și-a cerut partea, am întâlnit terapeutul potrivit. Nici nu vă imaginați ce ciudat este să ți se spună că ești mereu în gardă, deși ție ți se pare că stai ca mâța la mângâiat. Afirmație corectă, confirmată de câteva tresăriri de adaptare și pornite din necunoașterea pattern-ului de repetare.

Uite așa, înveți să-ți asculți corpul, mai exact senzațiile din corp, și să le răspunzi cu blândețe, cu masaj, cu saună și cu jacuzzi. Răspunzi cu deschiderea la atingere, un alt mod de a lăsa garda jos. Cu toții știm cât este de greu să acceptăm persoane în spațiul nostru intim, ceea ce ne arată cât suntem de încordați și mereu gata de luptă. Vorbim despre senzorial. O formă de contact fizic este și cel al picăturilor de transpirație care ți se rostogolesc pe propriul trup la saună. Sau mângâierea micilor valuri provocate de deplasarea prin apă caldă.

Am învățat să-mi ascult corpul și mă surprinde ușurința cu care îți vine să te încordezi din nou în clipa în care ai realizat că anumite emoții sau comportamente îți sunt dăunătoare. Cum repetiția este mama învățăturii, continuăm cu blândețea și iubirea orientate înspre sine astfel încât să apară noi reflexe, cum este acela de a lăsa să treacă pe lângă tine tot ce nu îți este de folos.

Ultimele 24 de ore sunt printre cele mai frumoase din viața mea de până acum. Încărcate de senzații și de senzorial. Ați observat cum închideți ochii atunci când vreți să simțiți mai intens ceva? Când guști ceva delicios și savurezi acea îmbucătură, cu ochii eventual mijiți într-o linie fină? Sau când simți profund un parfum. Îl inspiri și închizi ochii pentru a-l memora în fiecare celulă. Ca să nu mai spun de săruturi! Clar și răspicat, mă refer la cele pasionale. Chiar dacă actul în sine poate să pornească din priviri intense, abandonul vine în momentul în care ochii s-au închis și toate celelate simțuri se trezesc și se focusează pe un singur fapt și un singur om.

În această seară (sâmbătă, 16 noiembrie) am ales, în mod voluntar și responsabil, să ridic ștacheta și să trăiesc o experiență 100% senzorială. Cum poți să îți deschizi simțurile dacă nu riști, dacă nu te expui necunoscutului?

Pentru mine experiența supremă a fost să particip la un spectacol Urban Abstract, un spectacol experimental, teatru labirint, creat de Asociatia Tandem. Un spectacol care pe lângă actul artistic te deschide și spre universul persoanelor nevăzătoare, oferindu-ți un ghid concret despre cum să interacționezi cu o asemenea persoană.

Da, știam că mă așteaptă ceva foarte greu: în cazul meu, să acord încredere ghizilor care m-au călăuzit în etapele în care am avut ochii acoperiți și a trebuit să învâț să văd cu celelalte simțuri. Corpul și spiritul meu erau pregătite să trăiască noi revelații.

Este OK să te sprijini pe alții când ai nevoie de ajutor. Chiar dacă ți se dă temă să te focusezi pe emoții negative (de tipul vicii, frustrări, temeri, etc), lumea ta interioară percepe lucrurile complet diferit. Imaginația mea inventa o poveste frumoasă și corpul literalmente simțea că pășește la mare înălțime doar pentru că auzea zgomot puternic de apă. Asta doar pentru că nu-mi foloseam ochii să văd. Am experimentat ghidajul delicat al prietenei mele, actrița Dana Stîngă, dar și pe cel al colegelor sale. Fiecare fată era altfel. Una mai fină, alta mai energică, una mai dulce, alta mai jucăușă. Am simțit diferenta ghidajului femeie/bărbat. O strângere de mână fermă și caldă, o susținere a brațului cu fermitate și spirit de protecție. Da, înainte să îmi acopăr ochii îl văzusem pe actorul respectiv: tânăr, cu un aer boem și o statură nu tocmai mare. Totuși, ce surpriză să deschid ochii și să văd că acel braț sigur și protector era chiar al acelui actor. Ce poveste diferită spun ochii versus experimentarea atingerii!

În această seară am învățat că mă pot entuziasma de primul pas pe un skatebord și să realizez că am uitat complet să mă gândesc la frustrare. Ni se dăduse o temă de care am uitat doar pentru că eram ancorată în prezentul cel mai prezent. Cum să pun piciorul stâng înaintea celui drept, cum să văd dacă este mai confortabil să îndrept picioarele sau să îndoi ușor genunchii, totul în certitudinea că nu voi cădea fiind susținută cu grijă de un actor și o actriță. Simplul gând că nu o să mi se întâmple nimic rău mi-a dat ocazia perfectă să mă bucur de două lungimi de skateboard, de ancorare în prezent și de o binecuvântată stare de joacă.

Penultima etapă a spectacolului este favorita mea. Proba aerului. Testul suprem pentru mine în ceea ce privește acceptarea unor persoane străine în spațiul personal. Printre văluri moi și albe, tinând ochii închiși, m-am împărțit între senzația de briză și atingere. Dacă de un ventilator nu poți să te sperii foarte tare (îl auzi, îl simți de la distanță), o atingere neașteptată îți poate da fiori pe șira spinării. Habar n-am dacă prima atingere a fost a prietenei mele. Mie așa mi s-a părut. Să te simți luat de ceafă ca un pisoi, cu o infinită delicatețe, să ți se treacă degete prin păr ca și cum ar vrea să-ți cunoască chakra coroană, să te simți masat pe omoplați sau pe spate (mai ales când bluza are vedere la spate, găuri mari prin care poți simți atingerea direct pe piele), este un test mare pentru un om obișnuit să își țină garda sus. Și totuși, frumusetea relaxării a venit mai repede decât mi-am imaginat, avându-și fundația pe decizia de deschidere completă către senzorial. Mai mult, având memoria recentă a mai multor tipuri de atingeri asumate în mod conștient și cu plăcere. Îmi amintesc o strângere a umărului stâng. Nu știu dacă a fost femeie sau bărbat. Fermitatea mi-ar inspira un barbat, însă nu aș avea de unde să știu. Ce m-a impresionat? Gestul scurt, dar clar și foarte bine definit. Un fel de uite-mă, aici sunt. Totul e OK.

A fost cea mai bună alegere culturală pe care puteam să o iau. O incursiune – cu capul înainte – într-o lume nouă și foarte frumoasă. Un act asumat, într-un mediu sigur, cu mult tâlc și ghizi talentați. Și multe lucruri pe care nu vi le povestesc pentru a nu altera magia celor care încă nu au trăit acest spectacol labirint. O altfel de sâmbătă seara. Una a descoperirilor și de continuare a abandonului înspre senzații și, de ce nu, înspre necunoscut.

Cu toții ne-am înfruntat ceva frici. În public, în fața unei majorități de necunoscuți și în fața unor oamenii care știu să folosească emoțiile pentru a genera artă (actorii). Verbalizarea fricilor, după experiențe bogate în imaginație și culoare interioară, le-au făcut să tremure și să dispară. Și ele sunt doar o iluzie, o capcană inventată de mintea noastră prea ocupată să apese pedala de accelerație a unui singur simț.

Tot ce există – de fapt – suntem noi, aici și acum.