Azi am citit două articole foarte frumoase. Unul despre cum iubesc femeile și unul despre capacitatea femeilor singure de a trăi vieți pline și fericite. M-am regăsit în ambele, în egală măsură. Și m-am pomenit acum, seara târziu, că mi-a venit cheful de scris.
Mi-am întors privirea în interior deoarece am rezonat cu două idei aparent contradictorii. La o căutătură superificială ar suna cam așa: cum adică femeile singure iubesc? Dar dualitatea conceptelor nu face decât să ne reamintească de yin și yangul interior. Cu toții, femei sau bărbați, avem perioade în care suntem singuri. Perioade în care ne trăim viața 100% liberi, fără compromisuri. Poate în acele momente exact de asta avem nevoie.
Mie îmi place să râd. D-asta m-am regăsit in articolul cu iubirea femeilor. Bărbatul care mă face să râd, autentic, nu din politețe, a străbătut deja câțiva kilometri către inima mea. Râd mult. Indiferent dacă sunt sau nu într-o relație. Râd pentru că sunt optimistă din fire. Râd chiar și după ce-am hohotit ca apucata din cine știe ce dramă. Pentru că cineva a reușit să-mi distragă un pic atenția și mi-a arătat că în orice tragedie există și o parte bună. Cei care au văzut Sex & The City filmul, probabil că-și amintesc o replică între Carrie și Miranda: ” Will I ever laugh again? Yes, when something is really really funny.”
Anul acesta am tot scris despre revelații. Cred că cea mai frumoasă de până acum este aceea că m-am lămurit ce vreau/pe cine vreau în viața mea. Mă mir cum prietenele mele nu au divorțat de mine după tot zbuciumul prin care am trecut în ultimii ani. Ba chiar am optat pentru psiholog, în momentul în care totul a devenit prea mult pentru mine și aveam nevoie de un reset. Dacă ar fi să mă pun în pielea lui Carrie, aș spune ceva de genul: Am I your normal, average girl? No, sir! Me and my last relationship? A trainwreck wearing Manolo Blahnik.
Cancel, clear, delete. Magie marca psiholog. Rezultatul uimitor, o Eu cu mintea limpede, scuturată de fantasme și gata să-mi trăiesc viața frumoasă pe care o am. Și este frumoasă pentru că așa mi-o doresc și mi-o fac. Întotdeauna este loc și de mai bine, dar când îți schimbi perspectiva apare un farmec pe care înainte nu-l observai.
Mi-au trecut pandaliile că nu sunt într-o relație. Presiunile sociale cum că ”la vârsta mea ar trebui să fiu cel puțin măritată dacă nu și cu copii” au fost extrem de dăunătoare până când am învățat să le pun volumul pe mute. Asta nu înseamnă că m-am acrit, ci că nu mai pierd timpul în combinații necâștigătoare sau în care unul trage pentru doi. Dacă nu există motivație și sentimente reciproce, degeaba. Mai devreme sau mai târziu, totul se duce pe apa sâmbetei.
Râd la fel de mult singură, cu prietenii sau cu un bărbat. Poate că par dură, însă bărbatul ideal (pentru mine) este acela suficient de puternic să-mi fie partener egal. Nu doar partener de sex sau de afaceri. Nu vorbim despre un parteneriat singular. Dacă ne potențăm, dacă ne susținem, dacă ne câștigăm respectul unul altuia, dacă râdem împreună și dacă există atracție (call me superificial, dar fără atracție nimic nu e!), s-ar putea sa ne fim loz câștigător unul altuia. La parteneriat nu mai fac compromisuri. Și nici nu mai plec urechea la poveștile că pe măsură ce trec anii, scad opțiunile de pe piață. Chiar am fost plăcut surprinsă să văd că există mult mai mulți bărbați interesanți decât îmi imaginam. Wow, ce descoperire! Duh! Evident că dacă mi-aș fi bătut capul să cunosc lume cât mai multă și să ies pe la cafele, m-aș fi prins mai devreme. Poate și destinul are un rol, însă dacă stai într-un areal restrâns și cu aceeași oameni, sigur nu prea ai de unde alege. Exact, sunt o fană a modelului statistic al lui Matthew Hussey. Cu această ocazie mi-am amintit ce plăcut este să mergi la întâlniri. În alt articol o să vă amuz cu gafele mele în care pur și simplu neuronii nu au fost capabili să recunoască persoane pe care deja le cunoșteam. Eu v-am spus că-mi place să râd. Am comis-o atât de albastru încât am râs cu lacrimi… de mine!
Uite așa ajungem la faza cu poți să fii fericită și de una singură. Bine, trișez un pic pentru că familia mea monoparentală include trei minunați copii torcăcioși cu blană. În ultimii doi ani am făcut mai multe lucruri decât aș fi făcut axată pe fericirea unui posibil partener de viață. M-am concentrat pe mine, pe cariera mea, pe hobbyurile mele și am avansat în direcțiile pe care mi le doream, dar le puneam mereu pe hold (ex: altă dată o să fie un moment mai bun). Ei bine, momentul cel mai bun este acum. Chiar discutam acum vreo două zile cu cineva care îmi spunea că-s o femeie ocupată, iar eu am avut curajul să recunosc că-s un pic mai ocupată decât îmi planificasem. Corpul mi-a tras un semnal de alarmă fix în freză și a cerut imperativ un stop care i-au dăruit urgent o sesiune de recuperare după efort, un masaj și promisiunea că o să mai ridic un pic piciorul de pe accelerație. Cât să mă odihnesc, apoi mai văd eu ce îmi aduce frumos viața.
Ce am mai învățat pe propria piele? Nimeni nu este atât de ocupat încât să nu-și facă timp dacă realmente dorește acest lucru. Eu mă dezocup asumat dacă vreau și aștept aceeași curtoazie dacă există o potriveală demnă de explorat. În cazul în care este un moment frumos și doar atât, să fie primit (de ambele părți)! Cancel, clear, delete, viața merge mai departe și sunt alte conexiuni de analizat. Cumva este ca-n business: potriveala dintre cerere și ofertă, compatibilitatea dintre stakeholderi, obiectivele pe termen mediu și lung sau dorința de inovație. Iar toți profesioniștii știu cât de multe întâlniri și discuții ai până faci o singură tranzacție.
Poate că par lipsită de romantism, dar recent am învățat să nu mai îmi pierd timpul. S-ar putea chiar să provoc situațiile care să cearnă rapid dacă face sens să mai negociem sau ne căutăm fiecare alt partener de (să-i zicem) afaceri. Unele negocieri sunt o plăcere și o provocare, ceea ce aduce un plus de scânteie și ține plictiseala la distanță.
Poate că pentru unii sunt o struțo-cămilă indecisă, însă sunt împăcată cu propria viziune. Cred că putem avea totul, mai ales dacă ne setăm clar intenția și facem ceva în direcția asta. Pot să fiu bine merci single, dar deschisă să întâlnesc partenerul potrivit. Dacă se lasă cu seriozitate și familie, cu atât mai frumoasă supriza.
Există viață bună dincolo de presiunile sociale. Parol!
Vă pupă fata.
