Claritate și focus


Știu, sună foarte corporatist, dar nu despre asta este vorba. Claritatea și focusul ne însoțesc în toate aspectele vieții atunci când știm ce vrem și de la cine. Un alt clișeu (mai mult sau mai puțin aparent) este acela că viața adevărată începe la 40 de ani. Oficial mai am un an până schimb prefixul, însă temerile dispar una după alta datorită clarității și focusului.

Atunci când ai acumulat ceva experiență de viață se întâmplă imposibilul: începi să te pui pe primul loc și începi să triezi ce este relevant de zgomotul de fond. Ai planuri, nu vise. Desigur, planurile sunt mari. Dacă le-ai gândi mici unde ai ajunge? Contrar părerilor comune că nu ai timp, îți faci timp pentru ce sau cine este important pentru tine. Ești profesional maturizat, astfel încât nu mai bâjbâi după oportunități. Știi exact parcursul profesional potrivit ție. Iar dacă ai spirit antreprenorial, experimentezi asumat pentru ați atinge obiectivele. În mod contrar gurilor rele care consideră că nu te mai țin balamalele, ai mai multă energie ca niciodată. Secretul? Îți dozezi energia și o investești acolo unde vrei. Nu se mai irosește nici măcar o secundă într-o bâlbâială pornită din neîncredere și alergătură după zece scenarii simultan.

Toată această iluminare se răsfrânge inclusiv în viața personală. Dacă la 20 sau la 30 de ani o lălăi artistic și dai la spate ce nu îți convine, acum nu mai pierzi timpul nimănui. Nici măcar ție. Sau în primul rând ție! Dacă nu ai angajamente în derulare, prospecția se desfășoară rapid și eficient. Mai ales după ce ți-ai încasat norma de complicații, încurcături, bătăi de cap, electroșocuri pe inimă deschisă și alte momente epocale, ești gata să operezi chirurgical cu da sau nu. Știi ce-ți face bine, știi ce partener îți dorești, cântărești atent gradul de compatibilitate de la lumescul statut social până la filosofiile de viață. Se bifează căsuțele? Da sau nu. Simplu și curat. Fără semnale amestecate. Îți asumi standardele. Compromisurile mici sunt uneori necesare într-o relație, însă marile compromisuri pot să ruineze totul încă de la început. Mai rău, resentimentele, frustrările, toate se vor aduna și vor da foc în piața publică unui dialog care ar putea să fie senzațional. Cu condiția ca ambii parteneri să fie pe aceeași lungime de undă și să aibă mai multe valori în comun. Și nu, nu cred în bau bau-ul cum că plaja de opțiuni se îngustează odată cu vârsta și cu standardele ridicate. Nu am nici o problemă cu trecutul acumulat odată cu vârsta sau cu copiii din alte relații/căsnicii. Copilul e copil și se iubește corespunzător.

Când ai claritate și focus apreciezi omul pentru ceea ce este. Nu te încurci și nu îl încurci. Este pe profilul căutat, OK, explorezi mai departe, în profunzime. Uneori există tentația să zăbovești un pic mai mult, să te complici puțin, chiar dacă știi că momentul o să fie doar atât. Un moment. Uneori merită, deh, ce-i frumos și lui Dumnezeu îi place! În alte cazuri, te bucuri de o cafea bună și o conversație spumoasă și-ți vezi de drum. Sau pur și simplu declini interacțiunea. Cu tot respectul cuvenit.

De ce nu cred în bau bau? În ultimul timp m-am bucurat de mai multe dates decât în alți ani. Acum știu ce-mi face bine și știu ce caut. Frumesețea vine din această conștientizare și din lipsa de grabă. Nu mă mai grăbesc nicăieri. M-am plictisit de sărutat Broscoi în speranța că vor deveni Prinți. Unoeri mă gândesc la romantica Charlotte din Sex & the City și la faimoasa ei replică: I’ve been dating since I was fifteen. I’m exhausted! Where is he?  Oare câte femei își pun această întrebare?

Dacă am chef de rock & roll prefer un Zmeu de nota 10, să-mi încarce bateriile și viața merge mai departe. Viața bate viața. Drepturile de autor pe replică le plătesc oglinzii mele! Am învățat pe pielea mea. Și să vă mai spun un secret! Prinții chiar există. Dar s-au născut așa sau viața i-a călit în acest sens. Poate sunt mai norocoasă ca alte femei, dar am în jurul meu mai mulți Prinți decât aș fi observat acum câțiva ani. Ba chiar au și un procentaj de Zmeu în ei, cât să fie vibranți, neplictisitori, empatici, vii! Tot ce avem de făcut este să explorăm oportunitățile și să vedem cât de mult ne potrivim. Și dacă ne potrivim, să ne acordăm spațiul necesar alinierii poveștilor. Tot pe persoană fizică am învățat că nu este suficient să-ți setezi intenția și să-ți vizualizezi dorința. Filmul are nevoie de termene limită și de desenarea unui final la fel de detaliat și clar pe cât a fost povestea în sine. Altfel primești răspuns deschis și s-ar putea să nu fie tocmai ceea ce îți face bine.

Cine sunt eu? Acum propriul meu personaj. Autenticul, cu măștile aruncate voit pe jos. Dacă aveați vreun dubiu, a Witch lives here! Parte din magie vine din claritate și focus. Vă pupă fata!