… de abia începe! Îmi amintesc că acum un an, puțin înainte de schimbarea prefixului, m-am săturat să acumulez suferință și am ales să fac ceva pentru mine: să-mi reamintesc cine sunt, să mă manifest ca atare și să trăiesc ca Stăpână a propriului meu Destin.
Un an mai târziu, trăiesc conștient, mă bucur din plin de viață și experimentez miracole în fiecare zi. Munca cu sine este un proces continuu, pe alocuri anevoios, însă merită fiecare secundă și dram de efort. Pe modelul Prâslea cel Voinic, odată început drumul, mergem tot înainte!
La polurile ușor și greu, cel mai ușor a fost să descopăr Universul magic al numerologiei, iar cel mai greu a fost să dizolv credințele limitative care mă făceau să trăiesc în matca masculină, deși simțeam pe pielea mea cum îmi făceam rău în fiecare zi.
Acum un an, cu greu puteam înțelege câtă putere au femeile dacă se comportă profund feminin, ca pe vremea bunicii cum s-ar zice. A fost nevoie de doi bărbați foarte puternici și de o femeie minunată să înțeleg, să accept și să fac alegerea. Anul acesta am înțeles, direct și personal, unde este focusul sănătos pentru mine. Între a alege să excelez la o ședință și să pregătesc casa și masa pentru bărbatul care rezonează profund cu mine, prefer și sunt mult mai fericită să mă ocup de casă și de familie.
Dacă acum un an și ceva trăiam într-un permanent stres, în prezent îmi controlez calitatea gândurilor, am renunțat la frici și lucrez la versiunea mea 3.0. Trinitatea apare peste tot!
Dacă mi-ar fi povestit cineva că voi vorbi femeilor din jurul meu despre cine sunt ele cu adevărat, ce pot alege să facă pentru a-și reaminti și a trăi în armonie cu Mama Natură și respectând Legile Universului, probabil aș fi ridicat o sprânceană. Dacă acum un an aș fi criticat aspru bărbații, acum știu că fiecare – bărbat sau femeie – este strict și personal răspunzător pentru tot ce i se întâmplă în viață și că de calitatea femeilor depinde calitatea bărbaților. Așa încât aleg să fiu schimbarea pe care o vreau în lume și exersez asta în fiecare zi.
Dacă acum un an și ceva mă trădam pe mine prin atitudini toxice de tipul trebuie, obligație, datorie și încercări, la 41 de ani știu ce înseamnă fericirea, să te iei puțin mai puțin în serios, să iei viața ca pe o școală-joacă și să îți asculți inima. Desigur, asta nu înseamnă să faci bungee jumping fără cordelină, ci să stai de veghe asupra propriilor tale gânduri, emoții și acțiuni.
La 41 de ani știu cum arăt într-o rochie de mireasă, care este firescul lucrurilor și care sunt acele valori necesare și suficiente pe care să le regăsesc în bărbatul vieții mele. Și, aviz doamnelor, foarte important: să îți iubești bărbatul ales așa cum este el, fără să vrei să schimbi nimic în el! Am avut nevoie de aproape patru decenii ca să-mi amintesc de jocurile copilăriei, când îmi puneam pe cap perdeaua albă din camera bunicii și mă imaginam mireasă. Am avut un șoc când am realizat că, între timp, am uitat de această idee și că nici nu știu cum să mă vizualizez mireasă și soție, deși am fost chiar și nașă de cununie. Zis și făcut! Am făcut ordine în gânduri, m-am reconectat la emoția feminină, mi-am luat o prietenă de mână și am probat rochii, astfel încât să-i ofer minții mele imaginea/constructul vizual pe care să-l asimileze și să-l poată întruchipa în plan fizic. O experiență minunată nu doar prin practicitatea ei, ci prin ludic și prin revigorarea fetiței interioare, acum o femeie normală și sănătoasă, revenită în matca ei.
Dacă acum un an mi-ar fi sugerat cineva să vorbesc despre ce am învățat și să transmit mai departe informația, m-aș fi concentrat pe afaceri și industria relațiilor publice. Poate că aș fi considerat să fac ceva training-uri de public speaking sau media. Surpriză: inima mea este fericită să povestească despre cum mi-am corectat și înfrumusețat viața, revelațiile și lecțiile trăite, și – mai ales – faptul că niciodată nu este prea târziu să devii Stăpânul propriului tău Destin. Uite așa, Dumnezeu/Universul mi-a deschis calea înspre consilierea pentru dezvoltare personală.
La 41 de ani stau pe o bancă, desculță, și scriu sub o arcadă naturală de un verde super viu, înconjurată de păsări și îmbrățișată de soare. La 41 de ani am curajul să zâmbesc tuturor celor care îmi vin în cale și să le susțin privirea. La 41 de ani am primit daruri minunate, de suflet, de la prieteni și (încă) necunoscuți.
La 41 de ani sunt pur și simplu fericită. Sunt Regizorul vieții mele și Eu o trăiesc pe ea.
