21 de zile, 21 de povești frumoase. Astăzi una despre prietenie. Despre ce înseamnă să deschizi gura și să spui: ăăă, știi, nu prea știu cum să-ți zic, dar poți veni cu mine la doctor? Mi-e frică să merg singură. Este o poveste scurtă și concisă care spune că atunci când îți pasă de cineva îi oferi timpul și atenția ta. Cu atât mai relevant este ajutorul oferit cu cât nu vine din partea vreunui iubit, ci din partea unui bărbat care își asumă rolul de cel mai bun prieten cu subiect și predicat. Funny thing, tocmai iubiții au fost primii care s-au șutit de-a lungul timpului de la evenimentele mai puțin plăcute ale vieții.
Un DA, scurt și răspicat. Plus câteva întrebări extrem de concrete despre dată, oră, investigații, cât durează și, mai presus de toate, modificarea agendei pe ziua respectivă astfel încât să poată sta cu mine până trebuie să mă ducă acasă. Mașina încălzită, muzica setată pentru maxim de mood bun, glume grămadă chiar dacă mă schimbam ușor, ușor la față, cu fiecare pas mai aproape de spital.
În ciuda faptului că în acea perioadă mă tăvaleam pe jos de dureri, toată experiența medicală a fost impecabilă, mai ales că am fost înconjurată de oameni foarte competenți și de buni prieteni. Cred că în acea zi de spital am râs mai mult decât în tot 2019, mai ales că-mi setasem starea de spirit pe caterincă și glume deochiate (să țin teama cât mai departe!). M-am simțit atât de confortabil știind că are cine să mă țină de mână încât am trecut cu multă energie prin toată experiența. Un pic prea multă, noroc cu prietenul meu bun m-a depus direct la scara blocului și m-a verificat cam toată ziua cu mesaje și telefoane să se asigure că nu fac vreo nefăcută și fug pe șestache la birou sau la vreo recepție.
Cam despre asta este prietenia. Cam asta înseamă să te cunoască cineva atât de bine încât să nu-și bată capul să te contrazică, ci pur și simplu să facă ce este cel mai bine pentru tine. Omul despre care vorbesc este capabil să trăiască în două lumi simultan (la fel de ca mine): profesionistul rece, calculat, ba chiar arogant și omul cald, sensibil, atunci când este nevoie.
Nu avem nici o fotografie împreună, deși ne cunoaștem de 20 de ani. O singură dată mi-a dăruit un buchet de flori vesel și perfect asortat cu hainele mele din acel moment, cred că o singură dată mi-a dedicat 100% mie un text, dar a făcut un gest de milioane de pupici, care m-a impresionat mai mult decât orice altceva: cam în perioada cu spitalul, înainte să mă păzească ca o cloșcă la medic, și-a dat seara peste cap să-mi aducă niște medicamente de care aveam nevoie și pe care nu mă puteam târî să mi le cumpăr singură.
Am ales să nu scriu deloc siropos. Astăzi nu vreau să îmbrac adevărul în umor sau vestoane de mătase. Doar pun pe masă un mulțumesc pentru că ai fost acolo când am avut nevoie de tine. Stabil și eficient.
