Ceea ce părea complet imposibil, weekendul ăsta la mare, cu puțin efort a devenit fezabil și chiar interesant. O ocazie perfectă de introspecție și „extro-specție” suprapuse.
Primo, este greu și revergorant să mă detașez de rutina zilnică, focusată pe atingerea de obiective și rezultate de calitate superioară. Știu că sună plictisitor, dar cam așa ajungi când ești dresat să fii în permanentă competiție cu tine însuți.
Vorba unui prieten: tu vrei să concurezi sau vrei să fii fericită? Ce să zic? Pentru mine și competiția își are loc în fericire.
Doi, este al nabii de greu să-ți oprești mintea și să rămâi un observator 360. Ba chiar uitasem cum e să dai shut down minții. Noroc că am avut nevoie de recuperare sportivă după efort intens și așa am descoperit că până și eu am un buton de off. Morala? Mai vreau că e tare bine.
Trei: uitasem cât de smecher este să ai timp de solitudine și să te uiți în jurul tău cu privirea limpede, de turist. În aproape două zile pe litoral am apucat să-mi fac mendrele și să stau cu picioarele în apă și ochii pe oameni. Nevoia de telefon? Aproape zero. Doar cât să fac niște poze de ilustrație și să scriu postarea.
În jurul meu numai povești. De la bizonul obez, prăjit pe burtă până la refuz, cu bermudele luate la mișto de kilograme, la păluga cu impresii de sex simbol și sticlit nonstop după blonde și brunete suple sau la curajoasele făcătoare de topless, mii și mii de povești. Apropos, zic curajoase pentru că soarele arde în așa hal încât nu m-aș dezbraca nici bătută.
O plajă și o mare frumoase, dacă ar fi populate cu mai mult stil. Răcnitori de plimbări cu vaporașul, familii cu plusul ridicat și șuierături printre dinți pe diferite motive, sportivi dezamăgiți de replici lipsite de încurajare de la antrenori, cupluri nu prea amorezate (ele răstignite la soare, ignorându-se reciproc, ei în apă, jucându-se ca adolescenții, probabil bucuroși de timp petrecut cu băieții). O adunătură de personaje și culori provocatoare de subiecte.
În marea de verze și salate, îți mai fură retina câte un el sau ea: frumoși, eleganți, proportionați, cu un comportament chill, în bula proprie și personală. Și când zic chill, nu mă refer la stafii pe plajă, ci la oameni veseli, dar care își trăiesc aici și acumul fără să lupte pentru atenția celor din jur. Admit, în top treiul de bunăciuni pe plajă, doi străini și salvamarul! Fie, locul patru îi revine barmanului terasei unde stau și scriu. Are cu codițe rasta, vârfuri vopsite în roșu și o privire limpede și luminoasă. Bonus? Îți vorbește cu dumneavoastră, indiferent de vârsta pe care o ai.
Cât despre „ele”le de pe plajă… O gamă variată de pițipoance tunate (mai mult sau mai puțin) greșit și mahalagioaice familiste, al căror singur crez în viață este să-și emasculeze bărbații obezi și să-și retardeze pe viață copiii. Într-un peisaj atât de arid îți vine să-ți iei tălpășița până în Ibiza sau pe vreo insulă tropicală!
Adevărat, nu sunt în Mamaia și sunt o creatură cu arfe, fițe, pretenții și standarde. Dar tare mi-aș fi dorit ca această duminică toridă să mă teleporteze într-un peisaj de film.
Totuși, în ciudățenia mea (îmbracată de oraș, dar în șlapi, acum stând la terasa de pe plajă), mă bucur de liniște, de albastru și de briză. Am noroc de o zi aproape nepopulată, apă caldă și o durere în cot față de toți cei care mă privesc ca pe o curiozitate. Într-un fel drăcesc, chiar îmi place să provoc prin faptul că sunt altfel și fac altceva.
Frumusețea rezidă în relaxare și emoții. De mult nu am mai privit atent în jurul meu viața, așa cum se întâmplă ea. Pur și simplu nu mai simt presiunea din creier sau durerea surdă de cap care însoțesc propriile KPIuri. Respir cu nasul, cu plămânii, cu pielea. Am putut pune conștient și asumat frână până și planurilor legate de pasiuni. O zi relaxată de duminică, eu cu mine, la mare, pe plajă, în apă, în soare și liniște sufletească. Chiar dacă mediul înconjurător e complet diferit, corpul meu își aduce aminte starea de bine din concediul petrecut solo în Lyon. Odată cu relaxarea și liniștirea minții au dispărut și emoțiile negative de la diverse regrete față de acțiuni din trecut până la starea de jenă (cum ar putea să fie percepută o femeie care mănâncă singură la restaurant, stă singură în apă sau pe plajă, etc). Singura diferență este faptul că românii sunt mai reținuți (poate mai frustrați?!). Până acum în Franța sau în State cel puțin 10 persoane ar fi intrat în vorbă cu mine de la no reason at all până la agațament.
Una peste alta este bine. Ceea ce mi se părea un efort (să vin până la mare), începe să sune ca un remediu naturist absolut necesar.
Și când te gândești că totul a început cu o oră de recuperare! Chiar stăteam și mă gândeam: în 21 de ani de sport, nici un antrenor/instructor/profesor nu și-a bătut capul să îmi ofere recuperare atunci când aveam nevoie de ea. Dar vorba aia: omul potrivit, la locul și momentul potrivit! Cum era chestia cu bătaia din aripi a fluturelui? Un gest mic, bine gândit, potrivit și oferit poate declanșa schimbări uriașe.
Hai duminică perfectă să avem! Vă pupă fata!
