Încercam să ațipesc, din nou, pe inconfortabilul scăunel de Blue Air. M-am tot foit să-mi găsesc o poziție cât de cât, astfel încât să nu mă mai trezesc din somn cu capul zburând aventuros către centura de siguranță sau umărul prieteni mele din dreapta. M-am prelins în scaun în așa fel încât să mă sprijin cu genunchiul de spătarul scaunului din fața mea. Un pic mai brutal decât anticipasem. Nu m-am lovit, nici n-am deranjat copiii din față, o savoare …