Number 2: Dropping the Need

Once upon a hoard I clutched everything I owned like a smoldering dragon sitting on gold, and called it survival. Cute story. Total lie.

Let’s talk about „need”. That whiny, needy little word that convinces you you’re one missed paycheck away from ruin, one unreturned text away from unloved, one bad quarter away from irrelevant. Need dresses up as caution. It’s actually a leash, and you’ve been holding both ends.

Here’s the trick nobody tells you: every ‘need’ you’ve got, you invented. Not discovered — invented, on purpose, to justify a point of view you were already attached to. ‘I need this client.’ ‘I need this relationship to work.’ ‘I need people to like me.’ Interesting point of view, isn’t it? Cute stories. Also lies you paid a price for. I did too.

Follow the breadcrumbs and need always leads to the same cottage in the woods: greed. Grip it tighter, hoard it harder, never let go of anything in case the universe forgets to send more. Congratulations, you’ve built yourself a very tasteful hamster wheel with a hoarder’s den attached.

Here’s the part people mix up: dropping need doesn’t mean dropping desire, and it sure doesn’t mean living small and grateful for crumbs. Ask for more — by all means, ask for more. The universe isn’t on a budget. The difference is you’re no longer gripping out of fear; you’re calling it in out of choice. Hoarding says I might not get more, so I’ll never let go. Asking says I get to have more — with ease, joy, and glory — so why would I ever need to hold on so tight?

I know this one intimately. I have needed jobs I hated, needed approval from people who couldn’t spell my name right, needed a version of „financial security” that required me to shrink into something smaller and duller than I actually am. How much good did it do me? Zero. Nil. Nada. It just kept me small, humble, and grateful for scraps — exactly the way the Cartel of Possibilities does NOT want you.

Here’s the plot twist your inner dragon already knows: infinite beings don’t need. They choose. Need is scarcity cosplaying as wisdom. Choice is you, actually awake, actually in charge, actually playing.

So next time „need” tries to sneak into a sentence — I need this to work, I need them to say yes, I need it to make sense — STOP. Ask instead: what am I choosing here, and what else is possible? Who would I be today if I didn’t have to be the version of me I learned to be? What can I do or be today that would create more — right away, with ease? What would I have to do or be to have the life I’d actually like to have? If I choose this, what would show up? What would my life look like five years from now if I made this choice instead? Different questions, different universe, same you, minus the leash.

Drop the need. Keep the dragon. My (not yours — wink wink) truly, Rich Witch Happiest Bitch.

The post The Cartel of Possibilities 2 appeared first on A witch lives here.

… some chapters inspired by Access Consciousness

Number 1: Dropping the Why

Once upon a choice I said Fuck It and just changed my life. And it worked just like magic. Because I am magic and so are you.

You all know how childhood stories begin with “once upon a time” there was this and that and… kids it that’s just a story, don’t read much into it. Well don’t, but just for a totally different reason that you might imagine.

No matter how quirky the explanations in fairytales, they are just inoculations of limitations and cold-blooded killers of an entire cartel of possibilities. The princess must do such and such, the prince should be of a certain pattern and then comes the mother of all cognitive dissonances, believe in magic and oh! by the way! you are just powerless kids.

Can you see through the silver lined curtain of sheer Bull Shit? I do. And so do you. Grow a pair of balls and cut with a hot knife through the number of lies you’ve been told and for whatever reason you bought. Mind me! I bought them too for a while. More times I’d like to count. However, I always knew I am different and the world is too small to contain me.

Oh, I bought the lies like a pro. With half-truths sawn to them to like glass beads instead of diamonds. I wanted to be a good girl, a good woman, accepted by society, by the world, educated to be humble and make way for everyone else except for me.

Isn’t it grand? How many times have you heard lines such as Don’t do it. You can’t. We’re just normal folks. You can’t. It’s not proper. You can’t make it. None of us does? You gobbled it down like a fat turkey. And at the same time something was nagging you… a tingle in your body. It’s not true! A voice in your head was screaming: It can’t be true! I am more. I am a miraculous infinite being. THIS can’t be all it! It can’t be work in, work out, jumping daily on a off a minuscule hamster wheel while others had it big in life.

You knew better. The YOU who spend hours under the living room table playing with your imaginary dragon friend. Riding unicorns, singing with fairies, playing hide and seek with some magnificent, crated character. You simply knew the world itself was your playground and toy. You were so large, unstoppable, mythical and omnipotent. With one choice you created magic and mystery with so much fun and ease that scared the shit from the tired, overworked, drunken or abusive or abused adults you called family. Little you knew you were groomed to become a glorified slave in a world that wanted you small, humble and stupid. Don’t worry, for I times I was one too.

Until I could not take it anymore and the infinite being that I am chose to continue MY story in MY own way. Was it easy?  Yes and no at the same time. Be free and fill in the blanks with the story of your lives until the point that inner nagging and the storm trampling you down were so strong something bigger emerged to put an end to the suffering.

I’ll be guessing you started asking yourself questions? One of the most painful and mental ones being why. Why me? Why did this happen to me? If I just understand the why of such and such person or situation, I’ll do better and I’ll be able to correct it. If I just get why I will be delivered and I can put in more effort, so I am accepted and loved. How much good did it do to you?

The Why offered me poison instead of salvation. For years I tormented myself with this stupid and bitter word. And I know it also tormented you, too. No sleep, bad eating, bad mood, no drive, no creativity. Just trying to be accepted by society: get a good job, hold on to it for your life, get married, have kids and die. In this exact order. I’m not saying careers and families are either good or bad. I’m just saying that it’s easier when you are aware about the choices you make.

Choosing different it’s also a possibility. We are borne into a Cartel of Possibilities. We come into this world ready to create and we are pushed into so many traps along the way, 99% of people dangling in front of us the carrot of choice but never actually allowing us to be free. Since babies, parents dream of us doctors and lawyers or something equally boxed. Later, society (who the fuck is society?) hypocritically pretends to push us to think and build outside-the-box, yet not too much so we don’t bother the other people. Hello judgements! Annoy me much?

Wanna bet the level of suffering and misery you can endure until you decide to take the big, fat, toxic WHY, shove it into the largest toilet you can find and flush it down the drain? Because that is the appropriate place for that dangerous and hurtful why that was invented to keep us bleeding on the hamster wheel.

How can you simply drop the why and the pain? In less than a second but choosing to move forward, drop the need to understand why and just preferring to be happy and experience all of life coming to you with ease, joy and glory. The choice itself is easy to make once you are rejoining the Cartel of Possibilities where not even the sky is the limit. Can one limit an infinite and immortal being in the boxes of Earth and sky? You tell me. It’s your choice.

I am here to experience greatness in the easiest, most joyful and glorious way. Feeling so much lighter since I chose to drop why from my vocabulary. My choice is to play into creation and enjoying every choice and possibility. What will my life look like in five years if I make such and such choice? How does it get any better than this? What else is possible?

What can I do or be today that can create more rich for me right away? What would I have to do or be today to have the life I’d really like to have with total ease? I choose to enjoy the Cartel of Possibilities and the wonderful Universe of space and magic. How would your life look like if you would choose it, too?

Just being the question. My (not yours – wink wink) truly, Rich Witch Happiest Bitch.

The post The Cartel of Possibilities appeared first on A witch lives here.

Muzica sau ceea ce se putea numi acel zgomot insuportabil nu se mai oprea, iar picioarele mele obosiseră de atâta dans … sau ceea ce se putea chema ceea ce făceam eu spre a distra slinosul public care frecventa Epsilon Zeta, regele cluburilor de noapte din întreaga galaxie Meglena. Deja mă săturasem, în seara asta ajunsese, şi tot ce îmi doream era să mă transform, din nou, în femeia obişnuită, veselă, relaxată, poate chiar studioasă din timpul zilei.

Poate părea ciudat că o persoană care lucrează într-un astfel de bar să fie normală, curioasă în ceea ce privește cultura, bineînţeles că toți așteptau ca o „dansatoare” să fie o femeie uşoară, dar … Bine, v-am plictisit destul. Tot ce vreau este să vă povestesc ce s-a întâmplat în acea seară.

Ieșisem din schimb de câteva minute când Minute, coechipiera mea, a venit în cabină să îmi spună că mă caută un vechi amic. „Hmm!” mi-am spus eu. „Cine putea să fie acest vechi amic? Nu țineam minte să am așa ceva; eu aveam ori prieteni, ori dușmani, aceștia din urmă predominând”. Curioasă, am coborât scara spiralată şi alunecoasă de câtă băutură şi mai ştiu eu ce alte mizerii curseseră pe ea şi am înaintat, sigură de mine, printre zecile de indivizi mai mult decât dubioşi şi mizerabili, până în budoarul de intrare. Surprinzător, n-am găsit pe nimeni acolo, dar Riky – portarul – mi-a înmânat un bilețel pe care „un domn bine, tânăr şi evident bogat mi l-a lăsat în grija lui” – citez cu exactitate cuvintele acestuia.

„Te aştept la Fântâna Speranţei. Vino până la 24, orele standard.

Trebuie să te văd neapărat.

Cu drag, Amicul tău!”

„Ciudat bilet”, mi-am zis. Dar „curiozitatea a omorât pisica,” aşa că mi-am luat jacheta şi nelipsitul disruptor şi am părăsit clubul. Deşi mi-era cam frică, m-am dus să-l întâlnesc la Fântâna Speranţei, un minunat monument arhitectonic rămas de pe vremea primilor colonizatori ai Gorei 3. Deja mă gândeam la EL şi nu la țăcănitul care n-avea ce face decât să-mi distragă atenţia de la tot ce aveam eu de făcut. Şi l-am găsit… Era impunător – deşi îi vedeam numai spatele – pletele verde-închis îi fluturau uşor în briza călduţă. S-a întors, deodată! Niciodată nu rămăsesem fără suflare în faţa unui bărbat. De obicei ei rămâneau împietriţi când mă vedeau: pielea mea bleu deschis – unică în întreaga Meglena – îi cucerea imediat şi eu învăţasem de mică să mă port cu ei. De data asta, însă …

– Te aşteptam. Vocea era perfect masculină, vizibil tandră. Nu eram sigur că o să vii. Mi-am dat seama că minţea sau, mai mult, am simţit-o; fusese mai mult ca sigur că o să vin.

– Cine eşti? Eu nu te cunosc. Glasul îmi tremura, anticipând un eveniment important.

– Amicul tău. Era calm, sigur de ceea ce zicea. Şi acum mă cunoşti.

– Nu ai un nume? De unde mă ştii?

– Dacă mergi cu mine voi avea timp să-ţi răspund la toate întrebările care te chinuie.

Involuntar am început să păşim alături; se părea că ne îndreptam spre centrul oraşului, dar acum nu mai eram sigură de nimic, căci cel de alăturea mă fermecase total.

– Mă numesc Njord. Şi te-am ştiut dintotdeauna …

– Cum e posibil! Acum frica îmi revenise, dar EL mă luă uşor de mână şi-mi şopti liniştitor:

– Nu te teme, cu mine eşti în siguranţă. Mergi cu mine şi totul o să fie bine … Poate că-n loc să mă calmez ar fi trebuit să intru în panică, să-l lovesc şi să fug cât mai repede şi mai departe posibil. Dar n-am putut …

Brusc mă trezi din reverie.

– Ce ţi-ai dori cel mai mult?

– Poftim? Auzeam eu bine? Ce să-mi doresc? Când?

Cu un zâmbet luminos şi blând îmi explica:

– Nu există nimic pe care să-l doreşti mai mult decât orice în această viaţă?

Am stat să mă gândesc câteva minute bune până să-i răspund şi, între timp, am observat că ajunsesem aproape de parcul de distracţii. El aştepta răbdător răspunsul meu; parcă mă şi înghionti ca să mă grăbesc.

– Cred că întotdeauna mi-am dorit să ajung altceva decât o „prăpădită” de „dansatoare” în Epsilon Zeta. Am sperat că voi ajunge o personalitate în lumea arheologo-simpatiei …

– Chiar aşa de mult ţi-ar fi plăcut să strângi la piept obiecte vechi şi să trăieşti ce au trăit şi ele? Era vădit surprins. Ştii bine că nu tot timpul ai parte de lucruri frumoase. Să ne gândim la Pompeiul pământean, ai rezista şocului trăit de bieţii muritori?

– Cred că da. Nu mai ştiam ce să-i spun.

– Şi nu ţi-ai dori nimic altceva? … iar ochii i-au sclipit într-un mod ciudat.

– Un soţ drăguţ şi un copil frumos. „Hm! Mă cam luase valul – Eu întotdeauna detestasem căsătoria! „Crezi că aş putea avea toate astea într-o viaţă viitoare?” întrebarea îmi scapă fără să vreau.

– Sunt sigur. Meriţi din plin o viaţă frumoasă.

Tăcere. Tăcere deplină. Trecuserăm de parc şi ne îndreptam către zona instituţiilor. Niciunul din noi nu mai zicea nimic, deşi aveam impresia că dialogul nostru continua netulburat. Căpătase atâta încredere în EL! Braţul lui îmi cuprinsese mijlocul, iar eu mi-am sprijinit capul de umărul lui. Oboseala mă cuprindea uşor, dar nu neplăcut, ci parcă mi se făcuse un pic somn…

– Hai să urcăm până pe terasă! Vocea lui suna mult prea puternic şi energic pentru creierul meu adormit, însă l-am ascultat.

Am urcat sute de trepte râzând şi sporovăind despre nimicuri pe care nici nu mi le mai amintesc. Nu ştiu când am ajuns şi pe terasă. După câte antene erau, trebuia să fie Centrul de Difuzare Televizată, dar nu conta; totul era atât de frumos! Pe cerul întunecat al nopţii goriene strălucea „Luna”, roşietică şi visătoare iar mii de steluţe clipoceau dulce şi – parcă – uşor batjocoritor.

– Nu-i aşa că-i frumos? am exclamat dintr-un impuls incontrolabil.

– Nimic însă nu e mai frumos decât tine în lumina „Lunii”. Ochii lui mă încălzeau şi-mi tulburau minţile.

Sufla, deja, un vânticel mai rece, dar eu nu mai simţeam nimic în afară de EL. Parcă mă înconjura din toate părţile şi de nicăieri… Era un sentiment pe care nu-l mai trăisem niciodată şi, ceva din adâncul sufletului, îmi spunea că asta e o noapte mare.

– Cora.

Era prima oară când îmi rostea numele; ceva în modul în care o făcu mă nelinişti: era ca o chemare …

Mă privea fix şi ochii i se întunecaseră. Ca şi cum nu şi-ar fi dat seama ce face, mă sărută uşor. Nu l-am respins, nu puteam să-l resping. Apoi a redevenit cel ce fusese.

– Hai să traversăm pe cealaltă terasă! era din nou pus pe şotii.

– Dar pasarela este mult prea îngustă!

– Hai! Putem s-o facem. Nu te teme, totul o să fie bine.

Simţeam că totul o să fie bine şi am acceptat. Între timp mi se făcuse şi mai somn, de abia mai puteam să-mi ţin ochii deschişi.

– Am ajuns. Trec eu primul.

Am stat şi l-am privit cum trece pasarela, uşor şi agil… Dacă el putea, puteam şi eu. De pe partea cealaltă îmi întinse mâna încurajându-mă:

– Vino, mergi cu mine … Mă temeam şi totuşi am făcut primul pas – mi se făcea somn, tot mai somn.

––––––––––––––––––

– Treci! Eu am putut.

Am înaintat până la mijloc şi am simţit cum mi s-au închis ochii şi cum pasarela s-a frânt, dar EL m-a prins de mână şi mi-a spus:

– Totul e bine, amândoi am trecut pe partea cealaltă.

Atunci m-am simţit liniştită, calmă.

Era călduţ şi pletele lui verzi fluturau în briză, iar eu mă simţeam mai bine ca niciodată. Ştiam că trecusem pasarela cu bine …!

……………………………………………………………………………………….

„Este, cu adevărat, o tragedie. Cea mai bună „dansatoare” Epsilon Zeta din ultimul deceniu a fost găsită, azi, moartă, în faţa sediului nostru de televiziune. Se pare că ea a decedat cândva în cursul nopţii, executând o periculoasă traversare pe pasarela dintre cele două terase. Din nefericire pasarela s-a rupt şi celebra „dansatoare” a căzut, găsindu-şi sfârşitul. În memoria ei, clubul Epsilon Zeta va căpăta un nou nume, după cum ne-a informat patronul acestuia.”

– Într-adevăr, voi schimba numele localului în Clubul „Cora Deveaux” cea mai bună „dansatoare” de pe Gora 3.

– De ce credeţi că …?

Vocea impersonală şi neinteresantă continuă la nesfârşit…

The post PASARELA appeared first on A witch lives here.

Când sufletul este pregătit să fie fericit, atunci tot Universul se realiniază și-ți aduce în viață acele miracole, experiențe transformatoare care să te ducă acolo unde te simți bine. Pentru că viața bate filmul, cele mai mari șanse sunt să ajungi într-un context cu totul nou, pe care nici măcar nu ți l-ai imaginat sau – cel puțin – de care nu ai fost atașat ca scaiul.

Cu toții începem de undeva, de la o viziune mai mult sau mai puțin autentică, și – adesea – care ne-a fost inoculată de alții (mai dur sau mai cu duhul blândeții). Fie că vorbim despre părinți/familie/prieteni sau societate în general, cineva tot și-a luat timpul necesar să-și bage coada unde nu îi era locul. Este și asta o lecție în sine, doar că o vom detalia în alt articol. Nota bene, „coada” nu intră dacă nu-i permiți.

Viața pe care o trăim este direct și personal rezultatul modului în care gândim, simțim și acționăm. Chiar dacă trecem prin experiențe de suferință, este imperativ necesar să înțelegem că totul este “lucru manual” și că doar de noi ține remedierea și transcenderea către fericire chiar dacă uneori prețul plătit ni se pare uriaș.

Să luăm câteva exemple de idei crețe cu care propriul suflet defapt nu rezonează. Am crescut într-un context în care mantrele erau:

• Viața e grea, trebuie să muncești din greu ca să reușești
• E bine să fii independentă, să nu depinzi de nimeni și de nimic, fă totul singură
• Lasă prostiile, lasă visatul de cai verzi pe pereți, focusează-te pe carieră
• Etc

La vremea respectivă înțelegerea mea era limitată și am permis acestor cozi să mă influențeze până la punctul în care am uitat să visez o viață frumoasă, demnă de o femeie normală și sănătoasă. La vremea aceea nu înțelegeam contextul transgenerațional și nu-mi vedeam părinții dintr-o perspectivă plenară, a propriilor lor vieți și experiențe, ci exclusiv ca mama și tata.

A fost o vreme în care am trăit într-o frică cumplită. Îmi era firca de ziua de mâine, să nu rămân fară job, să nu carecumva să ajung incapabilă să mă întrețin. În perioada asta de frica am și făcut o alegere extremă de frică să nu rămân mama singură. În capul meu rulau programe destructive: cum mă descurc eu cu un copil și doi părinți bătrâni și neputincioși pe care tot eu îi întrețineam? Viață mi-a demonstrat că sunt mult mai puternică decât mi-am imaginat…

Frica m-a adus aproape de colaps, sănătatea mea s-a dus pe apa sâmbetei din toate punctele de vedere. Mi-a luat cinci ani de lucru cu mine însămi (cursuri, tehnici, psihoterapie) să ajung la un punct de seninătate și stabilitate. Inclusiv din punct de vedere medical costurile au fost uriașe. Azi pot spune că am eliminat frica din viață mea și am înlocuit-o cu credință. Stiu ce pot, cine sunt și ce vreau. Stiu că Dumnezeu este mereu de partea mea. Stiu să-mi asum viața mea și am ieșit voluntar din rolurile de victimă și de salvator, în egală măsură.

Acum sunt fericită, sănătoasă și trăiesc fiecare zi ca pe o mare minune. Viață mea este diferită de ce îmi imaginam acum 7-8 ani și radical diferită de perioada copilăriei. Multe lucruri sunt altfel decât mi le imaginam. Tocmai trăind aceste diferențe pot să spun că sunt fericită și că este bine și așa.

Undeva între copilărie și maturizarea timpurie fetița interioară s-a rătăcit pe drum. Undeva între tinerețe și parentificare femeia a uitat dorința și naturalețea de a avea propria familie. Undeva pe lungul și anevoiosul drum al nopții către zi am făcut niște alegeri mânate de fircă și neîncredere. Acum o viață în urmă visam să fiu mireasă, mamă, iar centrul Universului meu să fie propria familie. Undeva pe drum a apărut zgomotul de fond și am căzut în extrema transformării într-un “bărbat bine” și a trasului ca boul în jug. Mă uram atât de tare și m-am pedepsit atât de tare încât era să mor înainte de vreme. Din anumite puncte de vedere am și murit… apoi am înviat.

Ca să pot învia am avut nevoie ca voința și putința să se alinieze. Am avut nevoie să renunț la atașamentul de viziunile vechi și foarte vechi. A trebuit să accept că viața merită trăită chiar dacă nu se conformează modelului Hollywoodian. A trebuit să învăț să transform experiența de suferință într-o poveste cu happy end. Fiecare uncie de efort investită în propria vindecare și transformare merită indiferent cât de scump pare prețul plătit la acel moment. A trebuit să învăț să mă iubesc pe mine însămi înaintea oricui altcuiva. Cum ai putea să-i oferi altui om iubire când tu nu știi cum să te iubești pe tine însuți?

În secunda în care am decis că aleg să trăiesc, să fiu fericită, să trăiesc o viață minunată prin care să-mi onorez, în egală măsură, strămoșii și copilul din lumea spiritelor, atunci viața mea s-a reorganizat, natura feminină s-a manifestat și am intrat pe un drum minunat de surprinzător sau surpinzător de minunat.

Am atras partenerul potrivit mie, un bărbat în egală măsură matur, plin de viață, tandru și protector. Am descoperit că împreună cu el funcționez și trăiesc din zona de plin, nu dintr-un gol pe care disper să-l umplu cu altceva. A dispăruit obsesia măritișului și a făcutului de copii. Bucuria mea este să ne descoperim unul pe celălalt și să creștem împreună. Tot ce trăiesc de bine sau mai puțin plăcut, lui vreau să-i povestesc primul.  Nevoia mea de descendenți este satisfăcută de proprii lui urmași. Atât timp cât contribuția mea emoțională la viața lui sunt fericirea, liniștea și căldura pe care numai o femeie i-o poate oferi bărbatului ei, atunci – indirect – există un impact pozitiv și către urmași.

El este unul dintre cele mai frumoase și înțelepte daruri de la Dumnezeu. Iar Dumnezeu a așteptat răbdator să decid să fiu fericită și să fac ceva să ies din malaxorul în care singură mă bagasem. Cum spuneam, viața bate filmul și o bate foarte frumos.

Despre viața profesională povestim altă dată. Vă spun un secret, când te-ai decis să fii fericit, Dumnezeu pune lumina Sa în toate aspectele vieții, fie că vorbim despre sănătate, casă, familie sau sursă de venit/profesie/carieră.

The post Când sufletul este pregătit să fie fericit appeared first on A witch lives here.

În toată această măreție de creație numit om, Raiul și Iadul sunt reale prin conștiința sa. Noi suntem judecători, jurați, torționari și călai în egală măsură. Doar noi ne putem ierta oricât de multe argumente favorabile ne-ar duce cineva pentru cutare sau cutare lucru. Dacă iertarea nu vine din interior, exteriorul nu se schimbă. Dacă nu schimbăm ceva în noi înșine, orice intervenție este inutilă.

În esență, omul poartă în el scânteia Divină. Este creat după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. O “chichiță” pe care ai nevoie să o înțelegi ca să o poți utiliza. Nu vine cu un manual explicit, ci cu variante care îngemănează cititul din cărți și acumularea de informație cu experiența proprie de tip încercare și eșec. Pe modul: mai încearcă o dată. Un soi de Jumanji mai subtil deoarece și aici ai un număr limitat de încercări într-o durată în timp până când îți vine vremea să pleci pe lumea Cealaltă, moment pe care nu-l cunoști cu exactitate. Adică nu știi câte probe ai de trecut și în cât timp. Un lucru e clar, cu cât ai nevoie de mai multe încercări să faci un salt calitativ, cu atât mai aspre devin lecțiile.

Cu cât aprofundezi, cu cât îți dorești mai tare să te înhami la munca de descoperire de sine și de îmbunătățire a propriei vieți, cu atât mai mari sunt provocările. Iar când vrei să faci un level up semnificativ, te trezești în mijlocul oceanului, în plină furtună, călcând disperat apa ca să nu te duci precum bolovanul la fund. Vă invit să închideți ochii și să vizualizați o secundă cum se simte așa ceva. Luați-vă curaj și simțiți toată groaza, apa rece ca gheața, cum vă sufocați cu apă sărată în gură și în nări. Teroarea, frica de moarte, panica de necunoscut, încordarea fiecărei celule ca să supraviețuiești… o fracțiune de secundă face diferența între viață și moarte. Dacă reușiți să recunoașteți senzația când vă aflați în plină vâltoare de evoluție, deja începeți să vă controlați propriile reacții și să scurtați drastic timpul acestui proces.

Acum gândiți-vă fiecare la propriile încercări, la momentele în care viața v-a pus în genunchi și la toate consecințele alegerilor voastre. Atenție la nuanță, am spus alegeri, nu greșeli. Fiecare alegere are consecințe mai mici sau mai mari, iar gradul de suferință acumulat este un indiciu dacă este bine sau rău în propria percepție. Adică dacă ești în Iad sau în Rai sau… cu vârful degetelor pe marginea unuia sau altuia.

De o scurtă vreme încoace am pașit voit, din nou, în acest malaxor. Uitasem senzația. Uitasem cum este să te sufoci de gânduri, să ai revelație peste revelație și să fii atât de zguduit încât nici nu dai bine în poze. Uitasem cum este să nu poți funcționa cu ușurință în activitățile zilnice, să vrei să te ascunzi sub o piatră și să-ți procesezi ofurile și să te recompui într-un alt nivel. Straduința de a funcționa în rutina banală poate să fie uneori mai dureroasă ca cea mai ascuțită lamă de cuțit. În egală măsură poate să fie o cale de accelerare a procesului transformator și, cu ajutorul unui sistem de sprijin, să renaști repejor în noua ta variantă. În aceste momente Dumnezeu îți trimite cele mai mari binecuvântări în cele mai neașteptate forme.

Lucruri complicate devin clare și ușor de înțeles dacă sunt spuse de un mesager care știe să vorbească într-un limbaj pe care îl poți decodifica la momentul respectiv. Cea mai neagră noapte devine zi dacă te ține de mână cineva care a trecut prin experiențe similare cu tine, te cunoaște și te înțelege în profunzime. Resentimentele, regretele și vinovățiile sunt spălate de ore de lacrimi și de curajul de a verbaliza propriile adevărurui dintr-un spațiu de iubire și nu de gol. Iar această poziționare îți dăruiește capacitatea de a asculta oglindirile cu calm și inima deschisă, neluând nimic personal pentru că știi și simți că vin din iubire. Orice cruce devine mai ușor de cărat nu pentru că cineva își bagă fizic umărul să ți-o ridice și să micșoreze greutatea, ci pentru că cineva vine lângă tine și-ți oferă sprijinul pshic și emoțional și-ți amintește că ai în tine scânteia Divină.

Ca să ajungem la lumină avem de învățat lecția întunericului și invers. Altfel n-am face diferența și nu am putea să le recunoaștem. N-am întelege ce e bine și ce e rău pentru fiecare dintre noi înșine. Așa cum suntem unici și irepetabili, așa sunt și percepțiile experiențelor prin care trecem. Cu mult curaj, înțelepciune și deschidere putem comunica încât să ajungem la un consens în ceea ce privește limbajul și încărcarea simbolurilor pe care le folosim.

La maturitate ajungem când nu mai aruncăm – răniți și plin de sânge, suferinzi, șfâșiați – cu pietre în cei din jurul nostru. Când reușim să acceptăm că cealaltă față mai puțin “comercială” a lui „suntem stăpânii propriului destin” este asumarea responsabilității pentru alegerile pe care le-am făcut în viață, indiferent de magnitudinea acesteia. Sunt cazuri în care o singură decizie, stupidă și plină de lașitate, schimbă destine. Nu doar unul, ci mai multe. Ai nevoie de o relație strânsă cu Dumnezeu ca să poți supraviețui într-o asemenea situație, mai ales când conștientizezi în întregime că te-ai aruncat – și i-ai mai aruncat și pe alții – pe o cale paralelă a destinului într-un moment de panică, de frică de necunoscut și de lașitate.

Ai nevoie de o relație strânsă cu Dumnezeu/ Universul când înțelegi că nu poți da timpul înapoi și nu poți schimba decât modul în care interpretezi experiența respectivă. Rescrierea experienței, resemnificarea ei, puterea de a-ți cere iertare pentru distrugerea și schimbările pe care le-ai provocat au nevoie de activarea conștientă a acelei scântei Divine. Miracolul apare tocmai în aceste momente extrem de provocatoare. Dumnezeu îți dă ditamai revelațiile despre limita în care ești responsabil pentru viața ta și cât pentru a altuia sau despre cum este să te trezești cu șiroaie de lacrimi pe față și să-ți simți inima plină de iubire acolo unde era doar suferință înainte. Dumnezeu îți arată cât de mult te iubește când îți readuce în cale oameni pe care i-ai impactat și-ți oferă curajul să reglezi  lucurile cu dragoste și blândețe, și primești aceeași dragoste și considerație ca răsplată. Dumnezeu îți dă puterea de a te recompune și de a alege să vrei să trăiești și să o faci cât te pricepi tu mai bine și mai frumos, un mod de a onora inclusiv suferințele provocate altora.

Este cumplit să retrăiești un moment în care ai făcut o alegere de tipul there is no return. E ciudat să te poți uita la el de sus, din afară și cumva să te ierți pentru ce ai facut. Iadul și Raiul ni le creăm noi prin prisma gradului de conștiință pe care îl avem. Și oricât de greșit ar părea, a fost o alegere. Bună sau rea doar gradul de suferință îl indică, dar a fost doar o alegere. Uneori nu știm cum să schimbăm cursul actualului drum ca să ajungem la ceea ce ne-am dorit, dar am refuzat într-o clipă… Asta este altă poveste. Viețile noastre din multe puncte de vedere sunt binecuvântate și pline. Totuși încă mai percepem un gol și încă mai stăm cu un vârf de deget la granița Iadului. Trecutul nu mai contează pentru că nu îl putem schimba. Trebuie să ne asumăm toate consecințele alegerilor făcute. Vă doresc tuturor să simțiți că vreți să trăiți și să fiți fericiți. Sunt oameni care ne ajută să vedem cel mai important obiectiv de viață, acela de a fi sănătos, pentru că din el decurge totul.

Poate că undeva ne mai luptăm cu frica înțelegerii că putem obține tot ce ne dorim și la fel de repede putem pierde totul într-o clipă de lașitate și teamă de necunoscut. În ceea ce mă privește, de abia acum am internalizat că tot ce vrem se află de cealaltă parte a fricii și trebuie să fac acel leap of faith. Și ce înseamnă el…. Poate pe undeva ne mai învinovățim și ne pedepsim zi de zi că nu merităm să fim fericiți. Poate pe undeva, în asemenea momente în care ne luptăm să supraviețuim în furtuna din ocean, înțelegem că alte alegeri pe care le-am făcut au mici șanse să se concluzioneze cum ne dorim. Și asta ne debusolează pe moment. Uneori tot ce putem face este să ne trezim la cinci dimineața cu șiroaie de lacrimi pe obraji și cu asumarea răspunderii tuturor consecințelor alegerilor pe care le-am făcut până acum. În asemenea momente ai nevoie de o strânsă relație cu Dumnezeu ca să nu o iei razna.

Apoi zâmbești, îți stergi lacrimile și le înlocuiești cu un zâmbet. Furtuna s-a mai domolit când simți că Dumnezeu ți-a dat marele dar de a conștientiza toate acestea, de a procesa tumultul interior, de a te regrupa și a-ți da timp, cu blândețe, să te reorganizezi. Până când nu ți-a sunat ceasul, fiecare zi este o nouă oportunitate de a trăi viața pe care ți-o dorești. Secretul este să vrei să traiești, să alegi să traiești, să declari ferm că vrei să trăiești, sănătos și fericit. Odată ce ajungi să trăiești conștient, ți se ascute agerimea cu care faci orice alegere în viață. Și cred că acesta este un alt dar de la Dumnezeu.

Vă doresc să vă treziți din toate punctele de vedere și să aveți o relație suficient de strânsă cu Dumnezeu/Universul încât să supraviețuiți și să înfloriți în urma acestei treziri.

The post Despre Iad și Rai appeared first on A witch lives here.

Din capul locului vă spun că nicio femeie nu vrea să fie puternică. Toate femeile vor să fie fericite. De fapt, toți oamenii vor să fie fericiți. Fericirea nu ține și nu a ținut niciodată de factori pe care nu îi putem controla. Fericirea în sine este o alegere și – să fim serioși – cam cât putem controla în viața noastră? Oricât te-ai strădui să enumeri, lista este extrem de scurtă: putem controla doar modul în care reacționăm în viață.

Așa că nu este nicio sfârâială dacă încerci să complimentezi o femeie zicându-i că este puternică. Dacă are o zi proastă, s-ar putea să nu-și controleze reacțiile și la minunatul compliment să te așeze pe scaun și să-ți țină o predică amănunțită:

• Nu ea a ales să fie puternică – a călit-o viața
• Nu este scopul ei în viață să bată cu pumnul în masă pentru a-și asigura existența
• Nu trăiește ca să dea cu bormasina sau cu ciocanul demolator

Și multe altele… Simțiți-vă libere/liberi să completați lista cu toate NU-urile spuse la supărare.

Dacă o prinzi într-o zi bună, s-ar putea să-ți dea o cafea și să-ți deseneze cam cum stă treaba cu femeia fericită versus femeia puternică. Te va întreba direct și răspicat, mai ales dacă ești bărbat, ce preferi mai mult:

• O femeie relaxată, veselă, focusată pe aspecte feminine (fie că țin de casă, de artă, de beauty, de mișcare elegantă, fashion, ș.a.m.d.), o femeie senzuală, o femeie concentrată să creeze o stare de bine, de intimitate,

Sau

• O femeie competitivă, care te contrazice la fiecare pas, ba chiar te castrează (metaforic sau la propriu)?

O femeie trezită îți va spune direct că acel poster We Can Do It al graficianului Howard Miller este o capcană. Îți va aminti când a apărut ideea (Al Doilea Război Mondial) și de ce a fost reluată prin anii ’80 și promovată de atunci în forme cât mai diverse. Te va provoca să gândești în perspectivă, să înțelegi care valori morale și societale au fost atacate, până te va aduce la degringolada din prezent în care foarte mulți oameni și-au pierdut identitatea.

Această femeie trezită va folosi mărețul poster pe post de plici de muște. În egală măsură – indiferent dacă ești bărbat sau femeie – îți va povesti că și a căzut în această capcana până când viața a tăvalit-o suficient de tare încât să vrea și să acționeze spre schimbare.

Majoritatea femeilor care îți asumă în sufletul lor, dar și public, că vor să fie fericite au funcționat în energie masculină, au concurat cu bărbații, au dat cu picamerul în asfaltul vieții, au pierdut (uneori totul), s-au îmbolnăvit și au acumulat enorm de multă suferință. Unele au repetat pattern-uri moștenite de generații până când au înțeles că au de procesat/de vindecat ceva ce strămoșii lor au experimentat, dar nu au putut rezolva. Alte și-au atras lecții de viață. Fiecare are povestea ei care te înspăimântă, dar te și inspiră deopotrivă. Dacă altele au putut trece prin/peste asta și și-au învățat lecțiile primite prin suferință, atunci toate pot. Secretul este să vrei astfel încât să existe armonie între voință și putință. Where’s a will there is a way!

Morala este că orice femeie vindecată și care trăiește în energie feminină va zâmbi misterios și-ți va corecta complimentele care îi laudă puterea. Ea înțelege exact intenția din spatele cuvintelor și își  asumă să spună lucrurilor pe nume, să aducă lumina pe corectitudinea ordinii Universului.

Mai mult, o asemenea femeie înțelege că fiecare zi este altfel și – în funcție de reacțiile ei la jocul numit viață – are o stare mai înaltă sau mai joasă. Iar pentru asta nu se va învinovăți. Se va accepta și va lucra, se va rafina, astfel încât să prevină cât mai mult fluctuația stărilor. Se va apleca cu delicatețe asupra igienei cerute de trinitatea mental-emoțional-acțiune.

Dacă ești femeie și îți este greu să accepți/verbalizezi că vrei să fii fericită, dar vrei să ajungi în etapa în care să-ți și trăiești viața fiind fericită, Universul îți va scoate în cale ghizii potriviți ție astfel încât să pornești pe drumul împlinirii de sine.

Să fiți fericite! Într-o bună zi, când veți trăi viața cu plăcere, când vă veți juca cu ea și vă veți materializa dorințele cu ușurință, veți realiza că toată această magie este rezultatul muncii răbdătoare și minuțioase cu voi însevă. Tot efortul și toate zbaterile (mai ales sufletești) se vor fi meritat din plin. Să vă iubiți, să vă apreciați, să vă bucurați de realizările voastre și – prin linștea voastră sufletească – să-i binecuvântați și pe cei din jurul vostru.

The post Fericită sau puternică? appeared first on A witch lives here.

Astăzi aleg să discut despre experiența noului atunci când ți l-ai dorit și ți-ai făcut ordine în tine pentru a-l primi. În același timp vorbesc despre relații, în sensul lor extins și amplu: relația cu sine, relațiile cu cei din jurul tău, relațiile romantice – până la urmă orice interacțiune te pune într-o relație și te ajută să te înțelegi mai bine.

Noul vine la tine când ești complet pregătit pentru el și când ți-ai asumat acțiunile obligatorii pentru a-i face spațiu în viața ta. Se vehiculează în spațiul public o mulțime de tehnici cum să-ți setezi intenția, cum să-ți clădești propria viață. Până aici totul roz. Ce afli pe propria piele este că tot procesul de resetare, de reinventare, de evoluție pentru a ajunge la acel nivel în care să trăiești ceea ce îți dorești vine la pachet cu… zbucium, durere, suferință, mizerie, nervi, lacrimi, anxietate și multe asemenea lucruri mai puțin diafane. Și fluturele întâi a fost o omidă urâțică, și sarpele năpârlește neplăcut până își primește noua piele hipnotizantă.

Frumusețea și suportabilitatea transformării apar când ai ajuns în punctul în care – conștient – vrei să evoluezi, vrei să elimini pattern-urile distructive și să te recalibrezi. Miracolul vine atunci când trăiești experiențe – aparent mici – atât de intens încât zici WOW și mai și somatizezi fizic supriza. Mi s-a întâmplat să mi se facă fizic rău după ce am ieșit din starea de relaxare completă oferită de o prezență masculină asumată în puterea ei. Când ți-ai scuturat versiunea veche și ieși în lume cu versiunea ta upgradată și curată, cu energia feminină strălucind de curiozitate și viață, lipsa energiei masculine în proximitate se mai lasă și cu zdruncinături care îți atrag atenția că ești pregătită să trăiești în echilibru și armonie, fără ego, ci cu o stare de gratitudine.

Să luăm un exemplu concret. La un moment dat, mai precis la final de ciclu karmic (7 ani), m-am decis că vreau să procesez o poveste din trecut astfel încât să existe o finalitate clară (indiferent dacă cu DA sau NU). Ca să mă pot calibra și să-mi pot trăi viața romantică plenar, să atrag bărbatul compatibil cu mine, era clar că trebuia să curăț radical sufrageria și să văd în concret dacă asta înseamnă doar o simplă zugraveală nouă sau o schimbare totală de imobil. Ați ghicit, îmi plac metaforele.

Deci… am pornit în acest experiment împăcată cu mine însămi, asumându-mi rezultatul de la final, oricare ar fi el. În egală măsură mi-am asumat posibila suferință din acest proces și mi-am identificat instrumentele de susținere necesare (spre exemplu consiliere psihologică, Constelații, etc.). Am cerut cu voință și putință NOUul în viața mea. Într-un interval de 8 luni s-a făcut lumină și a venit eliberarea. Atenție! Nimeni în afară de mine nu m-a ținut prizonieră în trecut. Mi-am asumat și asta. Iar trecutului îi sunt recunoscătoare că a trecut prin viața mea. M-a îmbogățit în experiențe și m-a ajutat să înțeleg cine sunt și ce îmi doresc în viață și de la un partener. În același timp m-a ajutat să realizez ce și cât pot oferi, unde începe și unde se termină iubirea de sine.

Este logic că în momentul în care ieșim din zona de confort pășim într-un teritoriu nou, necunoscut. Nimeni nu m-a pregătit pentru miraculoasa experiență a prezenței și a stării pe care gesturile (aparent) mici, făcute conștient, îți arată ce înseamnă normalitatea și potențialul. Aceste suprize extraordinare sunt aplicabile în orice fel de relație și interacțiune umană. Deoarece eu mi-am bazat exemplu pe dinamica bărbat – femeie, merg în continuare pe această cale magică.

Starea de NOU este o stare pe care o ai în tine. Tu însuți esti liber de atașamente și legături din trecut. Fiecare zi pe care o trăiești, fiecare interacțiune, fiecare nouă intenție ridicată  se manifestă pe un teren curat, neocupat. Starea de NOU înseamnă o mai clară viziune a cine ești, ce vrei de la viață și ce poți dărui în viață. În primul rând ție însuți, apoi celorlalți. Din punct de vedere feminin, pentru mine se traduce în pofta de viață, în a mă bucura de soare, de o floare sau de un animal. Totul în jur are gust, culoare și parfum. Noile cunoștințe au potențial, și nu comportă risc ca în trecut.

Starea de NOU este o stare de libertate și de curiozitate în viață. Oare azi ce se mai întâmplă magic? Este o stare care se vede și se simte și de cei din exterior. Pe cei potriviți vibrațional îi atrage. Starea de NOU este ca un parfum de nișă, trebuie să ai curaj să-l porți și să ți-l asumi. Într-o asemenea stare – dacă ești femeie – ești focusată pe ce este în natura sufletului feminin, pe frumusețe interioară și exterioară, pe blândețe, bucurie, încurajare, magnetism, etc. Într-o asemenea stare ești și foarte receptivă la interacțiunea cu energia masculină. Bărbații nu te mai privesc ca pe un soi de băiețel care este într-o concurență imposibilă cu ei. Dimpotrivă manifestă natura masculină cu respect, protecție, atenție și bucurie, așa cum este flow-ul natural între bărbați și femei.

De la gesturile de bună creștere și politețe, până la stări pe care ți le oferă, dinamica se schimbă radical. O serie de exemple concrete, absolut normale și destul de rar întâlnite în prezent (nu din cauza bărbaților, ci din cauza femeilor care au uitat să fie femei):

• ținut ușa, deschis portiera, tras scaunul, turnat apă în pahar,
• reprogramarea unor întâlniri într-un mod optim în cazul unor modificări în planul inițial – credeți-mă că o reprogramare implică mult mai mult efort și considerație decât un simplu “anulăm, I’m sorry”,
• te iau de/te las acasă,
• ș.a.m.d.

Apoi vorbim despre dinamica energetică. Să ridice mâna câte dintre voi, doamnelor, v-ați zis la un moment dat “Dacă asta este starea pe care mi-o dă interacțiunea cu un bărbat, până acum n-am experimentat nimic?!” Eu ridic mâna cu o delicioasă surpriză și cu deplină recunoștință pentru “curățenia de primăvară” pe care mi-am făcut-o în viață. Dacă o simplă atingere pe braț m-a făcut să mă simt susținută și ușurată de o povară de care nici măcar nu eram conștientă, chapeau! Într-un splendid minut am înțeles cum trebuie să se simtă raportul bărbat – femeie. O spun cu curaj, m-am topit ca o înghețată în miez de vară. Când simți în interiorul tău că ești soft, bucură-te. Te manifești deplin ca femeie. Dacă ți se mai și înmoaie genunchii de la o mângăiere glumeață și fugară, jack pot! N-ai muncit degaba să te resetezi la starea ancestrală din fabrica Universului. Când nu ai nici urmă de agresivitate și în sinea ta fredonezi primăvara, ai făcut o schimbare semnificativă pentru tine și cei din jurul tău.

Povestea continua în a te descoperi pe tine, cea din starea de NOU. În a te bucura pe tine și pe ceilalți de cine ești cu adevărat. Discutăm în alt articol cum starea de NOU și de încântare că ești femeie te scot din modul de supraviețuire în care focusul tău este pe carieră, muncă și validare exterioară.

Până atunci, doamnelor, descoperiți-vă, bucurați-vă de natura voastră reală și permiteți-vă să trăiți pe deplin fiecare NOUĂ zi. Fiți recunoscătoare pentru miracolul de a fi femeie, de a acționa autentic, cu vivacitate și delicatețe și fiți recunoscătoare pentru susținerea pe care ne-o dă energia masculină prin bărbați.

The post Despre NOU când ești deschis să te desprinzi de trecut appeared first on A witch lives here.

Cu siguranță ați auzit cel puțin o dată în ultimii ani povestea cu “Trezește Regina din tine. Poartă-te ca o Regină. Ești o Regină,” și așa mai departe. Ca să citez o doamnă trezită, inspirată, cu umor și deșteaptă foc, de ceva vreme este așa un curent „pă spiritualitate” care le spune femeilor să fie Regine. Mno… ia să vedem dacă vă pică bine la ceas de revelație: câte Regine știți voi că au fost fericite?

Mie mi-a căzut fisa cu zgomot de clopotniță acum vreo câteva zile. Păi cum adică să fiu Regină? Să fiu nefericită??? De ce?!? Ia hai să vedem cum stă treaba cu Regina. Să depășim partea de Disney și TV cu rochii de poveste, baluri, nunți cu fast, încoronări și alte zorzoane și să privim în profunzime. Despre câte Regine a scris istoria că au fost fericite? Câte Regine au fost iubite, câte Regine au fost libere? Care era rolul primordial al unei Regine?

Pentru fanii Bridgerton, tocmai ce s-a lansat spin off-ul Regina Charlotte, unde cu umor și transparență ți se pune reflectorul pe toate constrângerile și mizeriile din viața unei Regine, dacă îți pasă cât de cât să conștientizezi adevărul.

Hai să dăm o definiție cinico-realistă… Regina, o fată (ca să fie tânără și fertilă) măritată din interesul familiei, cu un el (puști sau senior, indiferent ce fel de corp ocupa funcția de Rege), cu prinicipala menire de a fi iapă de prăsilă, adică să nască câți mai mulți moștenitori posibili, musai măcar un băiat și să asigure continuitatea dinastiei. Lipsită de orice libertate, lipsită de iubire, înlănțuită în formalism, îngropată în rochii bogate și sub o mascaradă totală. Înșelată cu alte doamne de la curte sau cu servitoare, suportată până când se găsea un motiv de îndepărtare a ei prin izolare, surghiun sau lamă de călău…

Acestea fiind zise, ai mai vrea să fii Regină? Sigur, e de preferat să plângi într-un Merțan și nu-n tramvai, dar nu mai bine vrei să fii fericită, înstărită, o Zeiță? Chiar discutam cu doamna mai sus menționată astăzi că între Regină și Zeiță aleg să fiu Zeița. De ce? Păi Zeițele fac ce vor ele, cum vor ele și când vor ele, adică sunt un fel de pisici omnipotente, care te mai și pun la treabă ca să le câștigi favorurile. Cei care aveți pisici știți foarte bine la ce mă refer. Restul… aveți șansa să descoperiți!

La ceas de revelații vă invit să vă reanalizați scrierea de intenții și dialogul interior. Pătrundeți cu atenție sensul cuvintelor și profunzimea simbolurilor. Nu în toate instanțele lotusul este lotus crescut din noroi, iar o Casă Regală este departe de a fi un Paradis. Să tragem mătasea jos de pe semantică și să privim cu ochi de șoim până vedem sforile și păpușarii.

Vă pup și vă iubesc!

The post La vreme de trezire aleg să fiu Zeiță appeared first on A witch lives here.

A fost odată ca niciodată… o lume minunată în care fiecare funcționa după rolul său natural. Este lumea pe care noi o percepem azi ca fiind a legendelor, a basmelor, a filmelor de epocă (dacă nu ați vizionat încă The Gilded Age o puteți face). Acea lume în care femeia era blândă, elegantă, era Regina castelului (a propriei case), comunica prin subtilități și era adulată de bărbați. Acea lume în care bărbații vânau oportunitățile, milionul, dețineau putere, respect, se căleau prin experiențe de viață, aveau un plan, înțelegeau limbajul subtil al femeilor și știau că vor reuși în tot ceea ce întreprind dacă au acasă susținerea unei femei (Regine).

Lumea aceasta de basm funcționa pe principiile clare și precise ale magnetismului (pentru femei) și al acțiunii (în cazul bărbaților). Fiecare își înțelegea profund rolul și natura și utiliza eficient instrumentele/caracteristicile cu care era înzestrat. Femeile și bărbații trăiau în complementaritate, competiția rămânând în sfera fiecărui gen în parte.

Să ne înțelegem, nu vorbim despre idealizarea unei lumi perfecte. Vorbim strict despre ordinea naturală, firească a lucrurilor. Jocurile de culise, lupta pentru influență și putere, pentru un soț sau o soție dintr-o familie cu stare și relevanță socială, dificultățile contextelor politice, toate se manifestau, conform momentului, fără menajamente. Ce ne fascinează pe unii dintre cei de azi este conștiența și dârzenia cu care fiecare își indeplinea măcar menirea socială.

Mi-ar fi plăcut să trăiesc într-o lume a scrisorilor de dragoste și a cititului printre rânduri. Port în gene amintirea acelor vremuri, o nostalgie a firescului, a simplității. Am deschis ochii într-o lume protejată, cu o copilărie marcată de educație și reguli. Am trecut și de partea cealaltă, atrasă de mirajul usturător al “independeței”. Pe de-o parte pot spune că am plătit prețul, pe de alta poate că a fost o experiență necesară pentru a mă trezi și a-mi aminti ce este sănătos pentru mine.

În copilărie îmi întrebam obsesiv mama ce caut eu aici, de ce m-a adus într-un context pe care nu-l înțeleg și căruia nu îi văd rostul. Ce știam eu pe vremea aceea? Habar n-aveam că prin celulele mele vorbeau generații de strămoși care se mirau de direcția pe care lucrurile au luat-o. Apropos, dacă vreți să vedeți o radiografie a lumii în care trăim, vizionați scurt metrajul lui Felix Crainicu, O poveste corectă.

După aproape jumătate de viață de experimente, unele reușite, altele mai puțin fericite, m-am lămurit că am nevoie să re-învăț conștient ceea ce s-a înmagazinat în genetica din dotarea personală. Am facut un pas lateral și am părăsit drumul în care eram un “bărbat bine”, în permanentă concurență cu bărbații reali. M-am refocusat pe feminitate, pe sănătate (da, când funcționezi ca ceea ce NU ești apar și diverse boli, somatizări fiziologice) și am descoperit lumea magnetismului feminin. În mod firesc am înțeles și principiul masculin, al acțiunii. Mai mult, am descoperit că putem funcționa fericit pe aceste principii și în ziua de azi, iar parte din rolul meu este să vorbesc despre experiența mea transformatoare și să susțin alte femei pe drumul lor de rearmonizare cu natura feminină.

Magia feminină descrie principiul centripet, în timp ce puterea masculină pe cel centrifug. Fără a ține cont de cât de modernă este vestimentația, totul este – în primul rând – o stare interioară. Cu atât mai mare este provocarea să readucem pe prim plan concepte tradiționale sănătoase. Noi n-am fi aici dacă generațiile anterioare nu ar fi făcut bine ceea ce au făcut. Ține doar de noi să îmbogățim sănătos acestă moștenire genetică pe care – la rândul nostru – o dăm mai departe.

Cum își exercită o femeie magnetismul? Spre exemplu, ea nu aleargă după bărbați. Se concentrează pe propria ei dezvoltare și frumusețe (interioară și exterioară), pe propria fericire, în același timp fiind deschisă naturalului. O femeie calmă, blândă, care nu critică/cicălește, o femeie care își comunică politicos dorințele, precum și limitele, o femeie matură, asumată, care știe că fericirea ei depinde exclusiv de propria igienă mental-emoțională și de congruența comportamentală este o femeie magnetică. O astfel de femeie atrage fără dificultate ceea ce este în armonie cu nivelul său vibrațional. O astfel de femeie este percepută ca frumoasă, de succes, dezirabilă, magnetică.

Cum se traduce asta în raport cu energia masculină? Ea va stimula în bărbați caracteristicile lor naturale (valența de cuceritor, de protector, ect). O astfel de femeie aparent nu face nimic. La exterior ea stă, așteaptă. Pe principiul magiei feminie, ea crează în interior un întreg Univers la care bărbatul răspunde și pe care îl transpune în realitatea exterioară. Așa se explică cazurile în care femeia este tratată ca o Prințesă, ca o Regină și pare că NU face absolut nimic.

Pare ușor, însă vă asigur că practica este necesară. Din cauza condiționărilor și a zgomotului lumii de azi, ne confruntăm și cu momente de slăbiciune, de neîncredere în propriile capacități. Important este să ne mobilizăm și să o luăm de la capăt. Secretul meu este să tratez viața ca pe un joc. Văd bucurie în a fi femeie, placerea învățării și bucuria rezultatelor practicii.

Sunt convinsă că este similar și în cazul bărbaților. Nici ei nu sunt scutiți de știrbirea masculinității, de mesaje confuze, de răni profunde aduse însăși naturii lor. Cum să îi tai unui bărbat aripile și să-i impui non-acțiunea? Să îi judeci natura de cuceritor, de vânător, de Rege drept agresivitate? Să nu-i înțelegi nevoia de a merge în exterior, de a construi, de a consolida, de a înălța? O femeie magnetică îl va încuraja discret și cu blândețe pe bărbat să se manifeste în toată plinătatea lui. Iar dacă situația i-o impune, îi va comunica precis când este pe calea autodistrugerii sau pe o cale greșită.

Un bărbat asumat și descătușat de credințe limitative va acționa pentru femeia aleasă. Femeia aduce savoarea emoțiilor, a cuvintelor, iar bărbatul aduce claritatea minții și a acțiunii. El va avea, va comunica și va implementa un plan. Ca un arhitect, doar că al vieții în doi.

În ziua de azi, un exemplu foarte simplu este cel în care bărbatul ia inițiativa și îi propune femeii o cină în data cutare, la ora cutare, locul cutare, iar dacă ea acceptă, tot el se ocupă de detaliile rezervării. Vă invit să vă analizați fiecare – femei și bărbați – propriile vieți și să conștientizați unde/când/cu cine acționați conform naturii voastre și unde mai aveți de lucrat. Este un proces de trial and error, însă vă asigur că tot voi îl puteți transforma într-unul foarte plăcut.

Să vă bucurați de fiecare reușită, indiferent de dimensiunea ei. Asta înseamnă să traiți conștient. Să vă trăiți voi viața, nu să va trăiască ea pe voi. Mai mult, fiecare succes vă înalță starea și puterea exemplului infulențează generațiile următoare.

În concluzie, propriile noastre vieți pot să devină exemple de urmat, pot influența generații, prin cele mai mici gesturi fericite și asumate. Iar asta este o fericire în sine.

The post Despre magnetism (feminin) și acțiune (masculin) appeared first on A witch lives here.

Câteodată îți pierzi vocea. Și nu mă refer la o răceală sau la o laringită, ci la vocea publică, în care ai ceva de comunicat celor din jurul tău. Mi s-a întâmplat și mie. Încă mă confrunt cu această provocare: să vrei să comunici, dar dezbaterea interioară să fie câștigată de tăcere. Pe principiul cuvintele sunt de argint, iar tăcerea este de aur.

Într-un an de zile am scris o singură dată. Asta este a doua. Câteodată introspecția este mai puternică decât atracția scenei. Integrarea unor teme, procesarea unor răni, înțelegerea unor lecții sau conștientizarea unor aspecte subtile apropos de modul în care îți trăiești viața, sunt câteva obstacole pe care le ai de parcurs precum eroii de poveste.

Aleg să grăiesc pe o temă delicată, rar menționată tocmai în perioada sărbătorilor de iarnă, unele dintre cele mai importante sărbători din viața noastră. Cam de prin noiembrie, începe vibe-ul Crăciunului, pregărtirile, muzica de sezon. Se fac liste de cadouri, gânduri de brad, apar articolele cu “magia Crăciunului sau de Crăciun fii mai bun”.

Câți oare se gândesc că există și o altă față a monedei? Sunt oameni care își petrec sărbătorile complet singuri sau alții care și le petrec în contexte care îi fac nefericiți. Nu discut despre categoriile vulnerabile, care au nevoie de grupuri de sprijin, deoarece nu dețin expertiză în această sferă. Vorbesc pur și simplu despre testele interioare pe care Universul ni le oferă pentru a vedea cum stăm cu examenele din viața noastră.

Vorbesc din experiență proprie în ambele contexte mai puțin magico-comerciale. Sunt contexte care te duc cu gândul la Eremit sau la Spânzurat (pentru cei care cunosc Tarot). Sunt ipostaze care îți impun să-ți faci temele interioare, să vezi ce stil de viață ți se mai potrivește sau nu, ce îți dorești cu adevărat, care este viața pe care vrei să o trăiești. Privitul în oglinda sufeltului nu este aproape niciodată comod, însă este foarte sănătos. Orice transformare este magică. Doar că magia nu este numai praf de zâne colorat sau un bunic Moș Crăciun din filmele de sezon.

Transformarea este un proces dificil, provocator. Este un zbucium interior care se ascunde sub aparența tăcerii, a laconicului. Energia este concentrată în interior, în suflet, iar omului nu-i mai rămân resurse să comunice foarte elocvent cu exteriorul. Fiecare trece prin propriul său proces transformator, propriul purgatoriu și fiecare face cât poate. Unii găsesc sprijin în rugăciune și în Biserică, în comunitatea care dă viață și culoare acesteia. Alții sunt nevoiți să zâmbească și să se prefacă, să mimeze că totul este OK, deși în interior doare fiecare solz de omidă care dă să devină aripă de fluture.

Care dintre aceste două poziții este mai confortabilă? Probabil nici una. Sunt două perspective complet diferite ale unor teste de credință și de maturitate pe care Viața/Karma/Universul/Dumnezeu ți le aplică tocmai pentru a te ajuta să treci de cealată parte a fricii, a lâncezirii și a blocajelor. Cea mai mare rezistență a omului este la schimbare. Drept care există proverbialul șut în dorsală sau istoricul pian pe scări, provocări care te obligă la acțiune.

Introspecția este primul pas obligatoriu în transformare. Este poate și cel mai obositor, consumator de energie și resurse. Pe de-o parte te obligă să vezi și să accepți adevărul despre tine, pe de altă parte te forțează  – prin suferință mental-emonțională, poate chiar și fizică (boală) – să-ți reconstruiești la nivel imaginativ realitatea care te face fericit.

Pasul următor, adesea caracterizat tot de tăcere în ceea ce privește lumea exterioară, este construirea dorinței, a stabilirii detaliilor, a vizualiza și a trăi în interior dorința ta ca și cum este deja împlinită (vezi opera lui Neville Goddard).

Al treilea pas este acțiunea. Momentul în care te-ai echilibrat în interior, momentul în care ți-ai asumat – matur și responsabil – propria transformare, și tot ce mai ai de facut pentru ca Universul/Dumnezeu să-ți aducă în realitatea exterioară noua viață este să acționezi constant, concretă, etapizat, în baza unui plan bine structurat, pe faze, în care să vezi rapid rezultate măsurabile.

În concluzie vorbim despre magie, mai ales în perioada delicată/sensibilă a sărbătorilor. Doar că diferă în mod categoric de imaginea comercială atât de intens promovată. Este mai degraba magia celor 12 nopți sfinte despre care vorbea Rudolf Steiner. Într-un limbaj mai prietenos, găsiți esența lor și aici.

Să vă transformați cu curaj. Să depășiti credințele limitative și să vă trăiți voi viețile, treziți și în mod conștient. Să fiți siguri că nu sunteți singuri în experiența voastră și întotodeauna, mai ales dacă cereți, primiți sprijinul de Sus printr-o sumedenie de mici mesaje (cântece, cărți, imagini, ect) sau chiar și animale sau oameni care vă apar prin preajmă, aparent din senin.

Viața este pe atât de frumoasă pe cât ne-o facem noi înșine. Chiar stă în puterea noastră să ne transformă din omizi în fluturi de câte ori ne dorim, iar la fiecare nivel descoperim un nou grad de fericire.

The post Despre magia nevorbită a sărbătorilor și a transformării appeared first on A witch lives here.