Privești de sus. Altă perspectivă. Alergătura de hamster pe rotița limitată ți se schimbă și – deodată – îți amintești cât este de important să vezi the BIG picture. O altă perspectivă te diferențiază și te plasează într-un anturaj redus de persoane cu preocupări, gusturi sau viziuni similare. Nimic rău în asta, mai ales când preferi calitatea volumului.
– Nu vrei să lași urme? am primit o întrebare puțin neașteptată.
– Adică?
– Nu faci poze de Facebook?
Am zâmbit mânzește și am refuzat să scot telefonul. Nu fac poze de Facebook. De ceva timp vederea mea este limpede. Prefer să absorb amintirea, să o trăiesc, să construiesc bagajul său de senzații. Pentru bucuria mea și pentru viața mea interioară. Cândva în mai-ul trecut am învățat că fericirea unei tande cu un campion mondial este mult mai prețioasă decât un video care poate că mi-ar fi rămas fizic, însă mi-ar fi stresat experiența în sine. Sunt mai săracă în auto-laude, dar sunt mai bogată interior.
– Nu fac poze de Facebook. am spus. Dar nici nu mă ascund…
Prefer să fiu aici și acum, să fiu atentă la tine, să privim o altă lume de sus, dintr-o altă perspectivă. Prefer să te observ și să analizez dacă aceste amintiri pot sau vor construi ceva. Drumul meu nu se oprește într-o fotografie. Asta nu înseamnă că sunt ipocrită și nu îmi plac pozele. Au contraire! Doar că fiecare moment are prioritățile sale.
Îmi plac provocările. Așa încât mi-am păstrat un discurs verbal de suprafață și am tras câteva cadre frumoase. Am păstrat dialogul interior cu o privire fugară spre plăcuța de la mâna mea stângă (Trăiește | AZI). Mi-am promis să nu mai uit niciodată valoarea lui AZI și puterea vieții. Discursul subtil l-am dăruit corpului meu: o ghemuială în jurul brațului tău, un sărut fugar pe umărul îmbrăcat în canadiană.
Sunt privilegiată și pot să trăiesc între lumi: pe pământ, socializând în sistem furnică, sau printre nori, unde vântul bate rece și tăios, dar dacă este întâlnit în doi și cu un scop, devine o ocazie de împrospătare.
Da, las urme. Doar că altfel. Urmele mele nu se șterg. Urmele mele generează energie și creștere. Urmele mele sunt dăruite (uneori) și câștigate (alteori). Dacă ești deschis să le primești, le simți imediat. Uneori le vezi într-un selfie pe o bancă în parc, alteori le trăiești între tocuri și pahare de vin sau pur și simplu sunt o încurajare să mergi pe drumul ales. Sau într-un mulțumesc pentru direcția surprinzătoare a unei postări pe blog.
Am vederea limpede. Văd ce este și ce poate să fie.
Cu sau fără poză, valoarea intimității unui moment este pe cât de mare este atenția pe care i-o acorzi. Iar de la înălțime totul este mult mai clar și mult mai simplu.
Am zis.
